Se afișează postările cu eticheta dragoste. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dragoste. Afișați toate postările

vineri, 14 februarie 2014

Love?!

 ,,Suntem ceea ce iubim." 
Nichita Stănescu

   
    Tu îmi ești atat boala, cat și tratamentul.

    Închid ochii pentru a păstra imaginea ta în minte. Intactă, măcar pentru o eternitate și o zi. Ce repede trece timpul; mai este atat de puțin!...
    Obișnuim să spunem că iubim, deși niciodată nu ne cerem iertare cu adevărat. Întotdeauna, orice am face, va rămane acel regret, acea clipă ratată ce dă naștere unui oftat, unei lacrimi. Oare e adevărat? Cumva, reușim să nu ne îndreptăm intenția spre trecutul spulberat în mii de cioburi, visand, cel mai probabil, la viitorul care, în misterul zilei de maine, va aduce o speranță: împlinită, deșartă, vis. 
    Dragostea reprezintă un concept ambiguu. Susținem faptul că nu am putea supraviețui fără ea, însă ne ducem crucea distrugandu-l chiar și fără să vrem tocmai pe cel iubit. Îl luăm cu noi în mormant. Îi furăm inima, îl lăsăm să sangereze de dor și de durere, în timp ce lacrimi amare ne inundă. Îl lăsăm fără viață, îi luăm pacea, fericirea și îl zdrobim. Ne pasă? Nu?
    Este dragostea o opțiune sau o emoție? Unii aleg, decid, să iubească, alții doar trăiesc sentimentul, lăsandu-se duși de acesta pe valurile vieții. Respiră: inspiră, expiră. Iubirea ne este vitală, întocmai ca oxigenul. Poți să trăiești fără oxigen, fără iubire?...
 

luni, 3 februarie 2014

Război de cuvinte și de amintiri


    Plămânii mi-s sparți în mii de cioburi: încerc să respir. Degeaba. Durerea curge prin mine ca o cerneală roșie. Pentru fiecare frază care am scris-o despre tine eu am mai sângerat câte un pic. Simt cum o neliniște stranie îmi pătrunde prin sânge și suflet. Mă doare, dar tac. Nu așa fac eu mereu? 
    Nu am murit, dar parcă m-am disipat ca ceața în soare. Am dispărut, m-am cufundat în neant, căci eu nu mai exist deja de mult timp. Ce s-a întâmplat cu mine?... Nimic, ar spune alții. Normal.Mă prefac prea bine... Sunt de prea mult timp obișnuită să-mi ascund trăirile interioare și reușesc să fac asta atât de bine încât nimeni nu îmi poate citi masca, deși toți îmi pot citi rândurile. Mi-am stăpânit lacrimile căci ei nu trebuiau să audă nimic. Nu am obișnuit niciodată să spun cuiva ceva. Am stat abia suportând liniștea asta asurzitoare, căci cu toată iubirea celor din jur un om se poate simți singur, abandonat.
    Dar nu-i nimic. Am ajuns să pot continua să trăiesc chiar și după ce moartea m-a răpit.
    Căldură de gheață: asta sunt eu, care pleacă departe. Mă strigi după nume sau din priviri. Te simt. Te simt. Te îneci în cerneala foilor mele mâzgălite cu trudă și lacrimi. Mă strigi sau... oh! doar îmi pare?

    Înghețată toată, dansează ca o iubire nebună mâna mea pe o hârtie, având în brațe stiloul pătat de sânge albastru. Coloane înalte de cerneală, zăbrele de marmură albă. Foi scrise cu chinuri vii, umblătoare.
    Astăzi sunt un ciot, dar când am fost eu întreagă? Frântă-s în miliarde de cioburi. Pulbere.
    În palme simt bătaia aripilor fluturelui meu: inima. Oh! mă doare într-una. Spasme. De când ai am plecat, mi-e mai bine, dar eu încă mă întreb: cum ar fi cu tine?
    Bătută de vânt, arsă de soare, zgâriata de gheață, am încercat să găsesc răspunsul întrebărilor mele.
    Fluturi verzi, de smarald, înfloresc iar, căci cărbunele a ars, s-a transformat... Nu mai e, a plecat. L-am aruncat.
    Drumul nostru a fost cândva unul, dar aici s-a... despicat.



sâmbătă, 26 octombrie 2013

Efemera...

    Imi este frica, iubite, ca dragostea mea pentru tine este una efemera, ca orice pasare care vine si pleaca, ma va parasi...

    Acum te iubesc, ieri te-am iubit, dar maine? Dragostea asta pe care o simt, parca am mai avut-o... Iubirea asta involburata, oricat de inflacarata ar fi ea, se potoleste cu timpul: daca o pierd si pe a ta?
    Iti imbratisez credula imaginea de marmura rece, dogoritoare totusi, insa mi-e teama... ca te voi pierde...
    Am avut mai multe iluzii pana acum, dragul meu, nu stiu daca sa ma incred si in asta... Ei nici nu stiu ca exist desi ma cunosc,  insa tu m-ai privit, m-ai acceptat. Orice fapt lasa o urma, iar eu inca mai am vanataile actelor trecute, inca mai exista urmari, eu inca il mai... Vibrez-Tremur?

    Am tinut in mana suflete: le-am modelat dupa cum am vrut eu, in mintea mea, insa, in realitate, nici macar nu am indraznit sa le gust perfectiunea... Simt ca sufletul tau seamana cu un mar: fructul perfectiunii... Am eu insa curajul sa gust din marul otravit? O sa ma cobor din iadul asteptarii- lumea privitorului- pentru a ajunge in paradis- universul implinirii? Sa cobor? Sa ma las prinsa in mrejele Afroditei, ale lui Amor?...
    Astept, zambesc, ma gandesc...





 

vineri, 25 octombrie 2013

Ochii verzi si ochii negri

    Amaraciune...
    Ma ustura ochii secati de lacrimi, iar plamanii mei de sticla, care acum s-au spart in mii de cioburi, suspina. Nu pot sa respir. Ma inec in durere. Incerc sa inspir, dar chiar si aceasta actiune a devenit un chin, atmosfera fiind imbibata cu ceai de pelin.
    Sunt oarba... Incerc sa deslusesc contururile corpurilor din jurul meu, insa o ceata de intuneric imi acopera universul... Ma opresc, ascult zgomotele lumii, care, de obicei, freamata, dar nu aud nimic: am surzit. Ingrozita, esuez in incercarea de a-mi gasi un sprijin: sunt absorbita de o gaura neagra. Nu mai percep nimic...
    Am nevoie de tine, al meu carbune... Te rog sa ma calauzesti... Te-am asteptat atata timp, am fost gata sa iti dau drumul... Trupul de sticla mi-a fost sfarmat in mii si mii de cioburi de durere, taiate cu grija de cel cu ochii de smarald...
    Iubind in taina, am ramas tacere. Din priviri citeam a dorului nostru veste: trei zile fara tine, imi par o vecie... Dar parca vad, chiar si acum, carliontii tai de smoala, ochii de carbune.
    Insa inima mi-e rupta in doua: ochii verzi si ochii negri...






vineri, 4 octombrie 2013

Fără scăpare...

    Ah! De ți-aș putea descrie în cuvinte dragostea ce ți-o port! Ah! De ți-aș putea desena doar cu un deget simfonia iubirii mele pentru tine... Lumea ar fi probabil mai liniștită...
    Fii atent! Vântul bate... Codrii dansează trist pentru mine și se uită spre tine cu ochii mei plini de jale.
    Ah! Dar toate mă dor, mă ard... Suspin și plâng din cauza unui cumplit amor!
    Stau mereu în umbră, căci soarele imaginii tale mă arde, mă omoară, întocmai ca pe un vampir însetat de foc... Am mereu zâmbetul ciopârțit, pentru că nu am curajul să-ți zic nimic. Nimic, Nimic! Rănile din inimă se infectează, iar sângele meu nu este roșu, nici albastru, nici negru. Eu am sânge alb, ce dă impresie de pace, dar care, în realitate, e o dragoste ce tace.
    Spune-mi, iubite amor, tu știi cât de cumplit îmi e dor? Doi ochi de smarald vrăjitoresc, doi ochi de cărbune diavolesc...
    Țip, urlu! Vreau să scap. Îmi mușc lanțurile, dar nu pot să rup nimc.
    Nimic, Nimic, Nimic!

You are the reason I can`t control myself...

Semnează,





duminică, 4 august 2013

Jr. #1

  M-ai vindecat de iubire!
           Mulțumesc...
  M-ai otrăvit cu dragoste...
           Te iubesc!

Simt cum îmbobocește-n mine
               puiul unei noi iubiri:
  Înfloresc!

  Dar eu am plecat:
  Lumea m-a luat!

  Parcă te văd, parcă te simt.
  Dar tu ești departe,
  Iar eu am murit.


sâmbătă, 25 mai 2013

Dor și doare - by me

  Dor și doare- de Laura Pt.

  Și ce dacă mă doare,
  Și ce dacă suspin?
  Nu mai e soare,
  Totul e chin...

  El a dispărut?
  ...Nu!
  Lumea mă minte,
  Cine să fi crezut?
  Pod de suspine...

  Hoțul! Dau răscumpărare!
  Când, Cine să-mi aducă inima?
  Dar am răbdare,
              deși mă doare...





sâmbătă, 30 martie 2013

Eseu: Tema iubirii

    Toate fiinţele au nevoie de dragoste pentru a supravieţui.
    Iubirea s-a născut înainte de om, susțin marii demiurgi ai lumii, căci a fost nevoie de dragostea lui Dumnezeu pentru ca increatul să se transforme în creat.
    Iubirea reprezintă un sentiment de afecțiune însoțit de admirație, devotament și prețuire față de o persoană,  din punct de vedere metafizic, aceasta fiind sinonimă cu miracolul și armonia. Omul care iubește se bucură mereu de viață, întrucât el are ,,ochi care să înfrumusețeze lumea”(Mihai Eminescu).
    Îngemănarea sufletelor pereche se produce datorită faptului că, așa cum scria și Andre Gide, ,,Involuntar, inconștient, doua ființe ce se iubesc se modelează reciproc, fiecare se străduiește să semene cu acel idol pe care-l contemplă în inima celuilalt”. De asemenea, eul liric din poezia ,,Vârsta de aur a dragostei” de Nichita Stănescu este surprins în ipostaza căutării iubitei, la fel ca Orfeu, erou trac, ce îndrăznise să creeadă că își poate readuce la viață soția, pe nimfa Euridice, numai prin puterea și strălucirea iubirii și a muzicii sale mirifice. Astfel se poate spune că dorul este un catalizator al iubirii, care îl ămpinge pe îndrăgostit să încerce să își găsească perechea, exact ca în povestea lui Isis și Osiris, în care zeița îl găsește și își învie soțul. Toate acestea aduc aminte de mitul androginului, care spune că nimeni nu poate supraviețui fără persoana dragă lângă el, întrucât, în vremurile de demult, perechile erau unite, formând un singur trup.
    Dragostea, în literatură, este privită și prezentată din diverse unghiuri, cum ar fi iubirea, ca act inițiatic, ca sentiment tragic, ca pasiune, ca miracol al vieții...
    Ca act inițiatic, dragostea simbolizează sentimentul ce face o ființă să trăiască în adevăratul sens al cuvântului bucuria vieții., doar privindu-și persoana dragă. Aceasta este ilustrată de Vera, personaj al ,,Cărții nunții” de George Călinescu, atunci când devine conștientă de faptul că îl dorește și îl iubește pe Jim, trăirea acestei emoții fiindu-i pentru întâia oară cunoscută.
    Iubirea ca sentiment tragic este prezentată în opera lui William Shakespeare, în care protagoniștii, ,,Romeo și Julieta”, conștientizează faptul că dragostea lor este imposibilă, întrucât ura dintre familiile din care proveneau distrugea orice speranță a căsătoriei(publice) dintre ei.
    Eu cred că iubirea este cel mai frumos sentiment pe care l-a experimentat omul încă de la începuturi și care merită orice sacrificiu, exact ca îngerul Daniel Grigori(cartea ,,Damnare”- Collins) care renunță la înaltl său grad din Rai pentru a fi împreună cu iubita sa, muritoarea Lucinda Price.

vineri, 13 aprilie 2012

Tu...


  Eşti iubirea mea profundă,
  Dintr-o zi caldă de vară,
  Te iubesc cu duioşie
  Si mi-e inima uşoară.
  Vocea ta mă înfioră,
  Zâmbetu-ţi mă cucereşte.
  Ochii tăi adânci, albastri,
  Sunt frumoşi ca două mure.
  Vreau să las a mea tristeţe
  Undeva pierdută-n urmă,
  Să-mi poţi dărui plăcerea,
  Zi de zi tot mai profundă.


sâmbătă, 7 aprilie 2012

Iubirea...

 

Iubirea...
Multi se intreaba: ,,Ce este iubirea? La ce ne foloseste ea?"
Ei bine, iubirea este cel mai frumos sentiment!
Te face sa plutesti... Este atractia nestapanita fata de o persoana pe care o privesti cu drag, cu dor, cu admiratie... Aceasta te face sa crezi ca persoana iubita este un zeu, este perfecta, iar tu esti norocosul su norocoasa slujitoare... Ai impresia ca daca nu esti langa acea persoana in fiecare clipa, lumea se poate sfarama, exact ca dunele de nisip in puterea vantalui neiertator...
Iubirea, odata instalata in sufletul tau, cheama renumitii Fluturasi ai Stomacului. Ei fac o excursie in tot corpul tau. Iti modifica perspectiva din care privesti viata, modul de gandire, chiar si preferintele..
Iubirea este un dar, o comoara...
Asta inseamna pentru mine iubirea...