,,Suntem ceea ce iubim."
Nichita Stănescu
Tu îmi ești atat boala, cat și tratamentul.
Închid ochii pentru a păstra imaginea ta în minte. Intactă, măcar pentru o eternitate și o zi. Ce repede trece timpul; mai este atat de puțin!...
Obișnuim să spunem că iubim, deși niciodată nu ne cerem iertare cu adevărat. Întotdeauna, orice am face, va rămane acel regret, acea clipă ratată ce dă naștere unui oftat, unei lacrimi. Oare e adevărat? Cumva, reușim să nu ne îndreptăm intenția spre trecutul spulberat în mii de cioburi, visand, cel mai probabil, la viitorul care, în misterul zilei de maine, va aduce o speranță: împlinită, deșartă, vis.
Dragostea reprezintă un concept ambiguu. Susținem faptul că nu am putea supraviețui fără ea, însă ne ducem crucea distrugandu-l chiar și fără să vrem tocmai pe cel iubit. Îl luăm cu noi în mormant. Îi furăm inima, îl lăsăm să sangereze de dor și de durere, în timp ce lacrimi amare ne inundă. Îl lăsăm fără viață, îi luăm pacea, fericirea și îl zdrobim. Ne pasă? Nu?
Este dragostea o opțiune sau o emoție? Unii aleg, decid, să iubească, alții doar trăiesc sentimentul, lăsandu-se duși de acesta pe valurile vieții. Respiră: inspiră, expiră. Iubirea ne este vitală, întocmai ca oxigenul. Poți să trăiești fără oxigen, fără iubire?...
