"Colindăm străzile acestui oraş, spunându-ne din ce în ce mai des că nu suntem mulţumiţi de aspectul său…
Vrem modernizare, pentru ca Focşaniul să poată reprezenta o atracţie turistică sau să fie doar mai plăcut vederii noastre. Uneori uităm însă faptul că şi monumentele istorice trebuie încadrate în peisaj, construind giganţi de beton, care, aşezaţi lângă clădirile ce ne amintesc epoci trecute, nu fac altceva decât să ne tulbure priveliştea.
Pentru început, ar trebui asfaltate toate străzile, întrucât eu nu cred un oraş se poate dezvolta foarte mult, dacă şoferii nu..."
Vă mai amintiți de momentele în care așteptam cu sufletul la gură să auzim întamplările prin care avea să treacă Făt-Frumos? Anii au trecut, iar din cauza experiențelor mai puțin plăcute prin care am fost forțați să pășim, bucuria pe care o resimțeam anticipand un final frumos a lăsat loc, încetul cu încetul, unui cinism amar. Am ajuns să nu mai vrem să visăm, căci timpul ne este mai mereu furat de clipele în care nu ne gandim la altceva decat la problemele zilei de maine. Așa cum spunea și William Shakespeare, ,,noi suntem din materia din care sunt făcute visele, iar scurta noastră viață o întregește un somn", însă noi nici măcar nu mai visăm... Am ajuns să fim conduși, nu de rațiune sau de sentimente, ci de... griji!
Apare, deci, întrebarea:,, Mai avem nevoie de basme?" Da! Într-un secol numit "21", în care timpul zboară cu viteza internetului, omul încă mai are nevoie de povești cu zane. Într-o lume în care granița dintre bine și rău devine aproape invizibilă, într-un univers în care toate valorile antagonice se contopesc pentru a da naștere unor hibrizi hidoși, încă mai e nevoie de basm.
Ficțiunea este, în opinia mea, o modalitate de a-i salva pe oameni de la uniformizare. Eu cred că nu trebuie să vorbim, să gandim, să ne petrecem viața la fel; etalonul fiind, desigur, VIP-urile, care, în majoritatea lor, nu știu să se exprime, folosesc cuvinte puține și, uneori, cu sensuri greșite. Ficțiunea este, din punctul meu de vedere, o exprimare pură a emoției umane, o prelucrare atentă a spațiului real, care ia mai multe forme, ce țin de individualitatea, originalitatea celui care se apleacă asupra realității, pentru a o șlefui. Autorul de ficțiune este ca un sculptor închis într-un atelier, în fața unui bloc de marmură neatins. El nu are la îndemana decat literele alfabetului, adunate într-o masă amorfă în străfundurile minții sale. Unica lui daltă este imaginația. Cu infinitezimală grijă la construcție, detalii, expresie și transmiterea de emoții, el creează din acel bloc amorf o operă de artă, un basm!
Noi avem nevoie de basme, întrucat ele reprezintă motivația pentru a lupta, datorită lor, știm că faptele realității se pot termina cu bine, ele putand mobiliza resursele necesare găsirii soluțiilor optime la problemele cu care ne confruntăm.
În concluzie, noi avem nevoie de povești, întrucat ne este imperios necesar să le inventăm, să le căutăm, să le întampinăm. Nu trebuie să ne speriem de poveștile "urate", înfricoșătoare sau triste, căci și ele reprezintă lecții de viață, chiar dacă ne dau fiori. Avem nevoie de eroi, de lupta dintre bine și rău, de suspans și de iubire.
Motto: ”Noi suntem din plămada din care sunt făcute visele, iar scurta noastră viață o întregește un vis.”(William Shakespeare) Cu toate acestea, căutăm singuri-sau în colectiv- să dăm vieții nostre un sens, pe parcursul ei povestind. Primele lucruri ce ne sunt istorisite sunt basmele: acestea ne formează, căci noi aflăm diferența dintre bine și rău din povești.
Basmul cult ”Povestea lui Harap-Alb” este scris de Ion Creangă, demiurg aparținând secolului al XIX-lea.
Din punctul de vedere al istoriei literaturii române, a doua jumătate a secolului al XIX-lea se definește ca o perioadă în care continuă să se așeze temeliile mai multor specii literare. Această perioadă este desemnată de istoria literară ca fiind ” epoca marilor clasici”, pentru a sublinia valoarea de model pe care o capătă autorii reprezentativi precum Ion Creangă, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, cărora le se alătură și criticul Titu Maiorescu, creațiile lor fiind considerate necesare în dezvoltarea spirituală a individului.
Basmul reprezintă specia genului epic în care personaje cu puteri supranaturale, reprezentând Binele, se confruntă cu personaje fabuloase, întruchipând Răul, aceasta finalizându-se cu victoria binelui.
Basmul cult conservă o serie de elemente prezente în cel popular, pe care însă le prelucrează într-o manieră nouă. Basmul cult se deosebește de cel popular și prin faptul că are un singur autor, care să fie cunoscut. Deși ”Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, acesta pornește de la modelul celui popular, căruia i se adaugă note originale.
Ordinea basmului este, prin excelență, una a fabulosului, a supranaturalului, ce nu provoacă dileme sau crize existențiale, în timp ce ordinea fantastică a lumii este ilustrată de speciile literaturii culte, care surprind enigmele, întrebările.
Viziunea despre lume în basmul cult ”Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă este una fabuloasă, deoarece sunt prezente mai multe întâmplări supranaturale, săvârșite de personaje cu puteri ieșite din comun. Această viziune este evidențiată atât în tema operei, cât și în întreaga ei structură, respectiv la nivelul personajelor.
Probele inițiatice constituie, de asemenea, un element specific basmului, în măsura în care protagonistul este surprins în cursul unui amplu proces de inițiere, ce contribuie la formarea trăsăturilor necesare unui împărat înțelept. Urmărind evoluția protagonistului, care trece de la stadiul de ,,mezin al craiului", tanăr neexperimentat, la statutul de conducător al împărăției unchiului său, Verde Împărat, textul lui Ion Creangă are și colitatea de a fi un bildungsroman.
Harap-Alb, în calitate de erou al basmului, nu are însușirile specifice din basmele populare, căci nu are puteri supranaturale, nici vitejie ieșită din comun, calitățile lui fiind de ordin moral și sufletesc(generozitate...). Numele său, ,,Harap-Alb", sugerează dualitatea personajului, căci acesta asociază epitetul simplu, cromatic, ,,alb", ce sugerează naivitatea și puritatea antieroului, cu termenul ,,harap", care simbolizează robul negru. Așadar, fiul de crai este caracterizat ca fiind un rob de origine regală.
Spanul, ca oricare alt personaj ce poate fi redus la o singură calitate, deci personaj ,,plat", nu este altceva decat o întruchipare a răului, care are însă rolul pedagogului, inițiatorului, chiar dacă și-l îndeplinește într-un mod inconștient. Numele său este îndeajuns pentru a sugera calitatea sa negativă.
Atat Harap-Alb, cat si Spanul, sunt personaje solitare, parcurgand împreună mai multe etape. După ce și-a îndeplinit însă misiunea de a-l iniția pe Harap-ALb, Spanul dispare din scenă, fiind ucis de calul fiului de crai.
Basmul lui Creangă se individualizează astfel de celalte basme culte prin faptul că textul încă mai poartă amprenta artei populare.
Am început să citesc ,,Colind de Crăciun" de Charles Dickens în urmă cu cateva zile, fiind convinsă de faptul că autorul, ca în romane ce le-am lecturat, avea să își expună iarăși viziunea sa ușor negativistă, naturalistă(deci pesimistă) asupra lumii.
În ciuda faptului că nuvela fantastică începe cu o frază despre moarte (,,Marley, s-o spunem chiar de la început, era mort."), care continuă să influențeze o scurtă perioadă de timp povestea, volumul are un ton vesel, spre final fiind pus cel mai bine în evidență.
Nuvela are caracterul unui bildungsroman, deoarece firul poveștii urmărește evoluția protagonistului, numit Ebenezer Scrooge. Acesta este surprins la începutul cărții ca fiind un urmaș al avarului Harpagon, ca mai apoi să fie creionat în lumina unei atitudini vesele, generoase.
Protagonistul este vizitat în seara de Ajun de 4 fantome: decedatul său asociat-și singurul său prieten-, fantoma Crăciunului trecut, stafia Crăciunului actual, strigoiul Crăciunului viitor.(această idee, cred că v-ați dat seama, a fost reluată în mai multe cărți/filme).
Trebuie să mărturisesc faptul că am fost surprinsă de faptul că Dickens și-a schimbat radical viziunea asupra lumii. Să fie de vină, oare, Crăciunul?
Cateva citate:
-,,Bătaia niciunui vant nu era mai aspră decat el. Nicio zăpadă în cădere nu se așternea mai nemiloasă și nicio grindină n-a fost mai neîndurătoare decat el. Dar ce-i păsa lui Scrooge? El asta dorea. Să-și facă un drum singuratic, de-a lungul marilor drumuri ale vieții bantuite de mulțime, înștiințand trecătorii printr-un bilet că trebuie să se țină la distanță; asta constituia pentru Scrooge ceva bun".
- ,,Ceața și promoroaca învăluiau atat de bine bătrana poartă negricioasă a casei, încat se părea că însuși geniul iernii ședea pe prag, cufundat în tristele sale ganduri.''
-,,Întunericul nu costă, de aceea Scrooge nu-l ura."
Mă plimbam cu o prietenă, D. M., prin centrul orașului. O agenție, care ne punea la dispoziție produse de machiaj, organizase un eveniment: sesiuni de make up, concurs prin tragere la sorți, concert(a auzit cineva de trupa Bandidos?... eu nu, nici nu am mai apucat să o aud, căci am plecat, întrucât se făcuse foarte frig și mai și bătea vântul foarte tare). Mda... Feel the atmosphere... (Câștigătorii erau extrași din oră în oră): Eu și D. M. așteptam amuzate să vedem cum: ,,Ah! Iar am pierdut... Și sunt doar câteva sute de participanți!”...
Cum ,,vestita” trupă pe care am numit-o mai sus nu mai apărea (nu că o așteptam...) și pentru că pe scenă se aflau niște copii care încercau să ne distreze cu dansurile lor stupide și cu melodiile anoste, monotone, pe care le interpretau, eu și amica mea ne-am îndepărtat plictisite și dezamăgite, dar în același timp amuzate:
-Tu auzi vreo chitară? Prezentatorul a spus la începutul melodie că ,,Iată, se aude și chitara!”... După ce că mai cântă și piese vrednice de adormit copiii... i-am zis, începând apoi amândouă să chicotim.
-Uite, Laura, mi s-a adresat ea mai târziu, frunzele au început să cadă, bate vântul... Vine toamna!
-A venit, am corectat-o eu, sau... cel puțin așa spune calendarul... 3 septembrie 2013.
După un timp, ne-am așezat pe o bancă, însă nu ne aflam la o distanță suficientă încât să nu mai auzim acordurile care acum erau chiar playback... Ori vremea, ori melodia anostă m-a făcut să casc, făcându-mă să recunosc faptul că:
-Mi-e somn... Hai să plecăm de aici. Hai în parc! (faptul că pe drum am disperat-o cu prima propoziție- mă amuza faptul că de câte ori o pronunțam, mă acompania și ea cu un căscat..- nu are nicio importanță; cred?!).
,,A venit toamna...” îmi spuneam eu în gând, conștientizând pentru prima oară în acest an, poate, trecerea vertiginoasă a timpului, dar și sensul adevărat al acestei sintagme... ”Doamne, ce repede trece timpul” exclamam eu în gând provocând ecouri, ecouri, ecouri... ,,A venit toamna, iar eu deja am obosit. M-am plictisit deja, de vreme...”. Oare câte zile a durat vara mea? O săptămână, să zicem două... Într-o zi am reușit să mă bat cu pernele cu alți doi ,,inamici” în parcarea unui supermarket -DON`T ASK... În alte șase zile am fost într-o superbă -pentru mine, pentru alții nu știu...- tabără de engleză -la Bran. Oftez, iar: îmi aduc aminte de melodia celor de la 30 seconds to Mars, ce se numește ”City of Angels”, și care îmi descrie perfect starea pe care o simțeam atunci- ”I am home... I am home...”.
(Oh, da! OMFG, Jared Leto nu pare de 41 ani!!!)
Ei bine, acolo, în tabără, l-am cunoscut pe el. Zâmbesc la gândul că poate că în acest moment el citește ce tocmai am scris și nu-și dă seama că e vorba despre el, nu despre cel care el crede că mi-a acaparat atenția... Nu, dar amândoi sunt inteligenți și amuzanți.
...
...
Cât este ceasul? Oh, acum, când aștern aceste cuvinte neșlefuite- încă- pe hârtia albă este ora 1:00 am . A. M. Întotdeauna am fost mai plină de idei noaptea, decât ziua de inspirație... Poate pentru că este mai liniștită, poate pentru zgomotele ei armonioase care alcătuiesc adevărate simfonii pe care nu trebuie să le pierzi... Sunetele nopții au alcătuit întotdeauna pentru om- deci, și pentru mine- liniștea...
Iartă-mă dacă te-am plictisit cu aceste destăinuiri ale mele, cititorule! Noaptea, adesea, ,,mă ia valul”.
``Daniel... Junior... Nu i-a plăcut niciodată să i se zică Daniel, deoarece același nume l-a purtat și tatăl său: toată lumea îi spune Junior. Îi părăsise. El și mama lui au fost nevoiți să se descurce singuri.
Anna îl privea pe băiatul care era trimis de Marco să o protejeze. ”Nu s-a schimbat aproape de loc!” murmură Anna numai pentru ea, schițând umbra unui surâs.
Cine știe ce am fi făcut acum dacă nu ar fi fost... dacă nu s-ar fi întâmplat...
Oftă în timp ce se uita la foșnitoarele siluete negre, nepăsătoare de pe trotuar. Pământul obosit răsufla aburi calzi, încă nevăzuți, prin crăpăturile din asfaltul umed de ploaie. Soarele nu răsărise încă, iar cerul înalt și amorțit înghițea leneș ultimii nori cenușii.
Își aduse aminte de vremurile parcă antice în care Anna și tânărul care stătea erau ca niște frați. Ea, Marco și... Junior- cei trei muschetari... Doar că într-un timp Anna nu mai dorea să fie în aceeași formulă: pe Marco și-l imagina stând acasă, așteptând-o amuzat și, totuși protector, pe când ea îl dorea pe Junior numai pentru ea. Părul lui blond, ochii lui verzi și caracterul său întotdeauna au fascinat-o...
Într-o zi, pe când se ducea la magazin împreună cu o prietenă, iar el era în fața lor, Junior se întoarse brusc și le întrebă: „-De ce mă urmăriți?”. Ele, surprinse fiind, i-au spus unde se duceau de fapt, iar tânărul le zise să-i cumpere o Cola și o pungă de Lays.
„-N-ai curaj! Îți dau bani, numai să te duci!” o provocase Lena. Când i le-a dat lui Junior, el a făcut-o naivă, chiar prostuță. Furioasă, Anna i-a zis de pariu.
,,-De ce nu ai venit atunci cu un inel să mă ceri în căsătorie? Să știi că acceptam, dar să-mi aduci aminte asta data viitoare!” spuse el atunci râzând.
De atunci, Annei îi plăcea să creadă că erau logodiți. Râse. Ce gânduri prostești! Ea nu l-ar putea avea nciodată. Diferența dintre ei doi era prea mare, iar aici nu era vorba de vârstă.
Unde o ducea? Ce o să facă ei doi în Paris? Nu știa ce o să se întâmple în continuare, dar spera să scape de toată nebunia în care s-au băgat.
Oftă și ochii i se umplură de lacrimi.
-Junior?
El se întoarse spre ea, adresându-i o privire întrebătoare. Se întinse și îl sărută, iar parprizul se prefăcu în mii și mii de fluturi de sticlă.”
~Most of my favorite authors are indie or self-pubbed, what made me you decide to go that route?
The biggest factor in my decision to go Indie is that I want full control of my work. I never attempted to send in submissions to any agents. I decided that I wanted to keep the rights to my work.
~What was one of the most surprising things you learned in creating your books?
The most surprising things that I learned in creating my books is the fact that I can write. The characters monitor the story.
~Which of your characters are you most like? Least like?
Lol, will I feel that I’m like Patricia De La Cruz and a little of Isabella. I’m the least like Erica De La Cruz.
~Do you have a particular writing habit?
Not really. I write and write when I have the story flowing out. Then I edit and send it to my awesome editor Marsha.
~If you had to choose, which writer would you consider a mentor?
I really don’t have a favorite writer, but it would be Sherrilyn Kenyon. I love her stories.
~Are there any new authors that have grasped your interest?
Oh yeah, there are several authors that I’m anxious to read their stories. When I have time I will. I have a long to read list, lol.
~What is the hardest part of your writing?
De La Cruz Saga contains Spanish. Saga has a subtle influence of Spanish and the Spanish becomes more laced (as the story progresses). I write in the present tense because I believe it puts the reader "IN" the action, rather than as part of an "after thought". I believe it brings the characters to life! My writing is not traditional literature. It does not have the fluff (excessive description, stage, settings, prose). My intent is to have the reader visualize and feel the characters story. This is my voice, my style. Dare to read the awesome De La Cruz Saga that’s full of passion and suspense.
~Do you have any advice for other writers?
Write what you feel, believe, and listen to your voice. You will never please everyone.
~Describe yourself in three words.
Dedicated, Authentic, traditional
~I know characters are like children but if you could chose, who’s your favorite from your books? Of all time?
Yes all of them are my babies.
~Any song or songs that could basically sum up the overall mood of your writing?
No I don’t listen to music when I write. If I have to pick one, it would be romantic and country music.
~Do you plot out your books or just freely write them and let the characters tell you what to do next?
That’s exactly what happens. The characters direct their story and the scenes evolve as I type.
~If you had to choose, which writer would you consider the biggest influence in your writing?
Well, I don’t have one, really I don’t. I write based on what I feel, what I see in my mind, and the characters direction. I also write what I always wanted to see in the stories I read.
What are your current projects? Can you share a little of your current work with us?
Yes, I can with pleasure. I’m working on finishing up the De La Cruz Saga. I’m currently working on Hot & Sassy. My goal is to complete the De La Cruz Saga by the end of this year. I have Hot Angel, Hot & Sexy, Hot & Lovable, and Hot & Naughty to complete. I’m also starting to write the first book in the Razer 8 series. Razer 8 is about the eight Delta Force Operators. These stories will have romance, action, and suspense. The Razer 8 series will not be in Spanglish.
Thank you for your awesome interview.
Patricia
Thank you, Patricia, for sitting down and chatting with me. I feel like I know you a little bit better now!!
Hello!
Ieri am terminat de citit cartea ”Fata de hârtie” de Guillame Musso, așa că m-am hotărât să îi fac o recenzie. (Mda, am cam prins curaj, iar de acum voi scrie tot mai multe...)
1. Copertă:
În opinia mea, coperta se potrivește perfect cu conținutul romanului, întrucât aceasta prezintă o fată îmbrăcată cu o rochie asemănătoare hârtiei. Fata de pe copertă seamănă cu Billie, deoarece e blondă, are părul lung. Privirea acesteia pare că ochește o altă lume, o lume în care savoarea o ademenește.
2. Personaje:
Tom- personajul-narator, scriitor (autor al trilogiei Îngerilor)
Carole- polițistă, cea mai bună prietenă a lui Tom și a lui Milo
Milo- agentul lui Tom, cel mai bun prieten al lui Tom și al lui Carole
Billie- ”Fata de hârtie”
Lily- citește cartea ca s-o descoperi!
Citat: “La editura Doubleday, nimeni nu credea cu adevărat într-o asemenea reuşită. Tipărit iniţial în doar 10.000 de exemplare, primul roman al unui necunoscut de treizeci şi trei de ani, Tom Boyd, a devenit totuşi, în câteva luni, unul din cele mai importante bestseller-uri ale anului. Compania îngerilor, primul volum al unei viitoare trilogii, s-a situat douăzeci şi opt de săptămâni pe primul loc în topul vânzărilor. Vândut în peste trei milioane de exemplare în Statele Unite, el urmează să fie tradus în peste patruzeci de ţări.”
3. Recenzie:
Pot spune că eram extrem de curioasa în privința ”Fetei de hârtie”, întrucât Rucsi și Eny mi-au spus numai lucruri bune despre carte.
La prima vedere, citind doar descrierea romanului, “Fata de hârtie pare o carte fantasy obișnuită în care ”magia” joacă un rol important și în care eroina ajunge din lumea imaginara în cea reala. Însă, aparențele sunt adesea înșelătoare, iar acest roman vă va surprinde plăcut.
“Fata de hârtie” intră în rândul acelor cărți care tratează subiecte dure, dar atât de des întâlnite precum depresia, abuzul de alcool și de droguri, decăderea celor mari, cartierele rău famate, violența din cadrul lor și luptele de stradă. Personajele acestui roman au răni sufletești care nu s-au vindecat niciodată cu adevarat; ele cară după sine un imens bagaj emoțional și încearcă să reziste de pe o zi pe alta fără să cadă pradă trecutului care așteaptă după colt sa ii tragă în abisul depresiei și al melancoliei. Încă din adolescență, pentru a-și ajuta cea mai bună prietenă(Carole), Tom Boyd este nevoit să ucidă, dar să și inventeze un univers în care tânăra să fie fericită și protejată. Mai târziu, Tom, având ca muză viața de adolescent a sa, dar și a prietenilor săi, va scrie trilogia Îngerilor, trilogie ce îi va aduce un mare succes.
Acesta va ajunge să o cunoască pe Aurore, o renumită pianistă, de care se îndrăgostește. Refuzând să devină soția lui Tom, Aurore pune capăt relației, fapt ce îl duce pe tânărul scriitor într-o stare avansată de depresie care îi cauzează necazuri și dependența de calmante.
Într-o noapte cu furtună apare Billie, un personaj feminin secundar din romanul său, care îi spune că a căzut din lumea imaginară în cea reală prin cărțile defecte de la editura Doubleday(: ”și Bille căzu...”). Aceasta îi propune un târg: Tom va scrie cel de-al treilea volum al trilogiei Îngerilor(pentru ca Billi să se poată întoarce ”acasă”), dacă Billie reușește să i-o aducă înapoi pe Aurore. Însă fără să își dea seama, autorul și personajul se îndrăgostesc, fapt ce va îngreuna lucrurile...
Ce credeți? Se va termina totul cu bine sau nu? Pentru a afla, citiți ”Fata de Hârtie . Este un roman emoționant care sigur vă va impresiona.(pe mine m-a șocat cel puțin...)
4. Puncte bonus:
Punctele bonus le acord acestei cărți datorită subiectului abordat, suspansului care își face simțită prezența încă de la începutul cărții și DIN CAUZA șocului pe care l-am avut atunci când am aflat ce ai aflat și tu după ce ai terminat de citit cartea.
De asemenea, pot spune că romanul m-a atras și datorită stilului ales de autor.
* - sinceră să fiu, atunci când Tom dorea să scrie cel de-al treilea volum al trilogiei Îngerilor, credeam că va lăsa jumătate din carte goală(white paper) din cauza faptului că în carte autorul era prezentat ca făcând doar jumătate din parte, cealaltă jumătate făcând-o cititorul. Și apoi... cum poate exista o carte dacă aceasta nu este citită?
Notă: 6/5
-Apropo... ce părere aveți despre bookcrossing? Eu, sinceră să fiu, nu mi-aș lăsa cărțile în locuri publice doar ca să le citească alții, întrucât ar ajunge cel mai probabil să fie aruncate la gunoi, cunoscând situația din România... X_X
„A venit vara, aducând mult așteptata vacanță...
<<Ura! Ura! Ura!>>, parcă zic toți elevii, studenții, formând un cor imens. Mă uit la ei cu nemărginită dragoste frățească, întrucât și eu am așteptat sezonul estival cu multă, multă nerăbdare.” surâd eu acum la cuvintele scrise în jurnalul unei puștoaice... Doar că acea persoană eram eu...
Ah! Iar m-au luat memoriile în hora lor furtunoasă... Îmi amintesc cu drag și nostalgie de verile parcă fermecate, pe care le petreceam la bunici, de vremea în care încă mai zburdam ca o căprioară prin curte. Această căprioară era una zâmbitoare și avea scântei de bucurie în ochi... Nu ca mine, în acest moment... „Of! Uf!” câte bătăi de cap le dădeam eu când făceam celebrele mele exerciții de echilibru: pe mașini, pe garduri, pe acoperiș.. Cel mai mult mă miră faptul că nu am fost înghițită de un lup și, apoi, salvată de un vânător, deoarece întotdeauna mă îmbrăcam cu haine de un roșu de rubin, fapt ce mi-a adus celebritate. Din această cauză am și avut o ceartă ”grozavă” cu un curcan îngâmfat...
Suspin... Îmi este dor de clipele în care preaiubita mea bunicuță, cu al ei glas de aur, preschimba orice după-amiază plictisitoare într-o zi plină de aventuri, refăcând cu succes atmosfera feerică din povestirile celor o mie și una de nopți ale Șeherezatei. Însă, când am mai crescut, am reușit să îmi mai potolesc setea de fantastic și de neprevăzut cu ajutorul veșnicilor reci prieteni de încredere: cărțile. Susțin acest lucru fără să am nici măcar o urmă de șovăire, deoarece acestea mă ajută și la amânarea mult cunoscutului amurg al vieții, întrucât cu fiecare carte citită cred că ne putem consolida experiența de viață.
Poate că eu ador atât de mult cărțile și pentru că bunica mea este gazda a unor sute de volume...
Dar parcă întrebarea era pe tema verii: Ce anume fac eu într-o zi din acest anotimp, nu?
Ce?! Lacrimi! Iar?!.. Mi-am adus aminte de vara în care ochii LUI de un verde de smarald uimitor de intens parcă m-au hipnotizat, m-au vrăjit, ba nu, m-au blestemat, făcându-mă să le păstrez locul suprem în inima mea, chiar și după ultima noapte de dragoste, prima noapte de război.
Lacrimile încă îmi șiroiesc pe fața bătută de vânt, soare și ani, brăzdată de riduri adânci ca niște șanțuri... Acum, poate în ultima vară a vieții mele, încă mă mai gândesc la 10 lucruri pe care le-am făcut și nu ar fi trebuit. 10 lucruri care aveau legătură cu EL. Poate că nu trebuia să...
Cu siguranță, trebuia să fac un lucru pe care l-am plănuit de-a fir de-a păr și pe care nu trebuie să-l tot amân: trebuia să îi spun că... îl iubesc.
”Stop!”
Întreg trupul meu îngheață pentru o clipă, căzând apoi rapid și rece la pământ. Se pare că doamna cu coasa a venit în sfârșit să mă ia, să mă ducă în locul unde este veșnic vară...
The leading Young Adult publisher in Romania, LedaBooks, an imprint of Corint Editorial Group has announced the coming release of Creatura, set for July 19, 2013 on their website blog. Pre-orders for the first novel in the Creatura series will begin June 18, 2013.
LedaBooks holds an impressive publishing portfolio, including Anne Rice, James Patterson, LJSmith and other great New York Times and International Best Selling Authors.
”OMG! Fluturii invadează orașul!” și-au spus focșănenii încă de ieri.
De ce?
Pentru că, ei bine, chiar s-a produs o ”invazie” a fluturilor! Este vorba de fluturi care au aripile maronii și din această cauză se pot camufla ușor. Ei au venit din cauza ploilor abundente din ultimile zile... Aceștia se hrănesc cu frunzele teilor, mai ales ale teilor, dar și cu frunzele leguminoaselor!
Cea mai oripilată de această apariție a fost, este și va fi, cu siguranță, o colegă de clasă (A. G.) căreia îi este frică de insecte! Să sperăm că acestea vor ”pleca” în curând ca draga mea colegă să își poată reveni!
Vă las cu linkul către un concurs pe blogul Devoratorii de Flime:
Așa cum v-am mai... scris, librăria onlineLibris( care ne dă tuturor posibilitatea de a cumpăra cărți în limba română, cărți în limba engleză și cărți online) oferă tuturor bloggerilor și bloggerițelor un concurs ce ,,îți scoate cărțile din wishlist”! Pentru a participa, este îndeajuns să răspunzi la întrebarea ,,De ce citesc?” enumerând 10 motive, așa cum voi face și eu în textul de mai jos.
P. S. : Motivele nu sunt scrise neapărat în ordine.
Chiar dacă, teoretic, cititul reprezintă parcurgerea literelor cu privirea, eu cred că acest act simbolizează mult mai mult decât atât, întrucât acesta ne mângâie sufletele...
1. Omul, încă de când a fost creat, a vrut să fie nemuritor sau să aibă măcar mai multe vieți. Acesta își poate îndeplini dorința odată ce stăpânește pe deplin arta lecturii. Pe lângă faptul că datorită ei ne putem abate de la anosta rutină a realității, literatura ne oferă posibilitatea de a trăi în fiecare zi o experiență diferită, întrucât nicio carte nu poate fi aidoma alteia. Acest lucru sugerează faptul că, prin lectură, omul poate avea un număr infinit de vieți, deoarece în fiecare carte, acesta joacă rolul unui alt personaj sau a unui alt martor.
2. Discriminarea reprezintă o problemă gravă a societății în care trăim, întrucât uităm cu toții că noi nu ne putem alege strămoșii, țara, sexul, culoarea pielii etc. Cititul ne oferă șansa de a privi lumea din diferite unghiuri de vedere, întrucât putem astfel să comparăm, de exemplu, viziunea discriminatorului cu cea a discriminatului, așa cum se întâmplă și în cartea ,,Zăpezile albastre” de Piotr Bernonski.
3. Eu citesc și deoarece, prin lectură, ne putem îmbunătăți stilul scrisului. Învățând din greșelile și reușitele celor care compun, obținem un rezultat mai bun. Poate că mie îmi place să citesc și pentru că, în curând, vreau să scriu un roman(sau de ce nu: mai multe).
4. Mie îmi place să citesc și ca să mă relaxez, întrucât viața reală mă obosește foarte mult deoarece la orice. Iubesc lectura deoarece ”tomurile” mă fac să uit cu desăvârșire de viața reală în care toți își pun o mască de falsitate peste față imediat ce ies din casă... Doar citind o carte ești sigur că nu îți mai apare nimeni în cale care să te mintă, întrucât personajele acestora nu te pot minți deoarece nu le stă în fire.
5. Citesc deoarece lectura îmi întreține imaginația, lăsând să își facă loc în capul meu tot felul de... cai verzi pe pereți...
6. Andre Maurois spunea că "Civilizaţia noastră este suma conştiinţelor şi amintirilor acumulate de generaţiile care ne-au precedat", așadar o carte reprezintă cea mai mare comoară a unui om, deoarece, prin ea, își demonstrează capacitatea de a crea. Eu citesc și pentru că îi respect pe scriitori pentru munca depusă, pentru experiența ce au căpătat-o de-a lungul timpului și au bunăvoința de a o da mai departe.
7. Cititul este o plăcere pentru mine... o plăcere utilă... De ce? Pentru că în urma lecturării unei cărți, eu învăț ce ar trebui să fac în cazul în care m-aș afla și eu într-o situație asemănătoare personajului. În urma cititului, căpătăm experiență...
8. Un motiv care face cititul util ar fi faptul că acesta îți mărește vocabularul( te face mai deștept...).
9. Motivul clasic pentru care citesc(sau nu) elevii ar fi lecturile suplimentare. Chiar dacă acestea sunt urâte de majoritatea tinerilor, este un lucru știut de toată lumea că ,,Nu orice zboară, se mănâncă”, aici această sintagmă sugerând faptul că nu orice TREBUIE să faci TREBUIE să îți placă. Dacă însă vei descoperi partea frumoasă a lucrurilor din jur, vei învăța, cu timpul, să le apreciezi cu adevărat.
10....... Motivul numărul 10.... Ultimul motiv, dar nu cel din urmă, pentru care agreez cititul ar fi faptul că... ador lectura, pur și simplu. Recunosc, la început nu eram o mare fană a cititului, chiar dacă mă simțeam cumva atrasă într-un fel aparte de acest univers al cunoașterii, însă ,,Pofta vine mâncând” și susțin profesorii care, ei bine, cam obligă elevii să citească. Știu ei ce știu. Lectura va fi întotdeauna utilă omului...
Motivul cu nota 10= Cititul reprezintă modul meu de viață. Dacă lectura îmi este interzisă, cu siguranță, în secunda următoare mă voi dezintegra... Bye world!
Discriminarea, fie ea rasiala sau sexuala, si-a pus amprenta asupra mai multor state ale lumii.
Chiar si in secolul douazeci, in America, oamenii de culoare erau marginalizati si lansati de catre patura sociala conducatoare, cea reprezentata de albi.
Samantha Booke nu se confrunta numai cu prejudecatile rasiste, ci si cu problema femeii care doreste sa razbata in societate. Dorind sa-si aduca aportul la inlaturarea acestei mentalitati gresite, s-a impus in cadrul unui club de dezbateri, prin vehementa cu care isi argumenta conceptiile in acest sens. Ea credea ca experienta de debater ar putea-o ajuta si in indeplinirea visului sau de a deveni avocat, devenind astfel cea de-a treia femeie din Statele Unite in acest domeniu.
In opinia mea, discriminarea ar trebui indepartata prin eliminarea prejudecatilor, prin acceptare sau chiar prin proteste, asa cum au facut femeile din Anglia, care nu aveau nici macar dreptul de a vota, si care, in anul 1918, s-au alaturat unui grup de presiune numit sufragete. Ca si ele, coordonati de profesorul Melvin Tolson, fermierii de culoare au incercat sa se organizeze in sindicate, fiind inso opriti de un grup de rasisti ... albi.
Eu consider ca oamenii nu ar trebui diferentiati dupa culoarea pielii, dupa bogatie sau dupa orice alt criteriu, dat fiind faptul ca noi nu ne putem alege etnia, tara, parintii, anul nasterii sau clasa sociala.
In concluzie, noi ar trebui sa ii acceptam pe cei care nu seamana cu noi sau nu ne impartasesc opiniile. Daca nu am avea cu ce sa ne diferentiem unii fata de ceilalti, am deveni anosti, incadrandu-ne intr-un anumit tipar. Ideal ar fi sa nu existe bariere sociale sau de orice alta natura, care sa ne impiedice sa traim in armonie unii cu ceilalti...
21 Septembrie 2012
Încercând să mă acomodez cu Universul Toamnei, ochii mi-au fost atrași de tabloul pictat pe fereastră, ivit printre picăturile de ploaie.
Pământul era acoperit de o mantie foșnitoare de mătase pe care erau cusute frunze de aur, de aramă, de rugină... Nu se mai ivea nici măcar un fir de verdeață prin peisajul tomnatic...
Din când în când, vântul și câteva frunze dansau voios pe melodia șuieratului său, dând naștere la mici tornade colorate.
Arborii melancolici își întindeau lungile brațe de lemn, aproape goale, spre înalta boltă cenușie a cerului mohorît, cerând înapoi lumina și căldura verii. Ascultând ruga fierbinte a pomilor, norii plumburii ce traversau leneși cupola lumii continuau să lacrimeze.
Soarele, aproape de nevăzut, nu mai strălucea cu aceeași dăruire ca altă dată, lăsând fiorul frigului să se instaleze în natură. Marele astru era acum palid... Era bolnav...
Toamna adusese cu ea tristețea, melancolia, nostalgia... Încă din prima zi aceste sentimente m-au învăluit cu mantiile lor reci și ude și pe mine. De atunci sunt obligată să le port greutatea printre ofturi și picături amare...
Nu ador ploaia, chiar dacă îmi place să îi ascult șoaptele...
Nu îmi place vântul, chiar dacă îi apreciez șuieratul...
.jpg)
