Ochii verzi si ochii negri

    Amaraciune...
    Ma ustura ochii secati de lacrimi, iar plamanii mei de sticla, care acum s-au spart in mii de cioburi, suspina. Nu pot sa respir. Ma inec in durere. Incerc sa inspir, dar chiar si aceasta actiune a devenit un chin, atmosfera fiind imbibata cu ceai de pelin.
    Sunt oarba... Incerc sa deslusesc contururile corpurilor din jurul meu, insa o ceata de intuneric imi acopera universul... Ma opresc, ascult zgomotele lumii, care, de obicei, freamata, dar nu aud nimic: am surzit. Ingrozita, esuez in incercarea de a-mi gasi un sprijin: sunt absorbita de o gaura neagra. Nu mai percep nimic...
    Am nevoie de tine, al meu carbune... Te rog sa ma calauzesti... Te-am asteptat atata timp, am fost gata sa iti dau drumul... Trupul de sticla mi-a fost sfarmat in mii si mii de cioburi de durere, taiate cu grija de cel cu ochii de smarald...
    Iubind in taina, am ramas tacere. Din priviri citeam a dorului nostru veste: trei zile fara tine, imi par o vecie... Dar parca vad, chiar si acum, carliontii tai de smoala, ochii de carbune.
    Insa inima mi-e rupta in doua: ochii verzi si ochii negri...