``Daniel... Junior... Nu i-a plăcut niciodată să i se zică Daniel, deoarece același nume l-a purtat și tatăl său: toată lumea îi spune Junior. Îi părăsise. El și mama lui au fost nevoiți să se descurce singuri.
Anna îl privea pe băiatul care era trimis de Marco să o protejeze. ”Nu s-a schimbat aproape de loc!” murmură Anna numai pentru ea, schițând umbra unui surâs.
Cine știe ce am fi făcut acum dacă nu ar fi fost... dacă nu s-ar fi întâmplat...
Oftă în timp ce se uita la foșnitoarele siluete negre, nepăsătoare de pe trotuar. Pământul obosit răsufla aburi calzi, încă nevăzuți, prin crăpăturile din asfaltul umed de ploaie. Soarele nu răsărise încă, iar cerul înalt și amorțit înghițea leneș ultimii nori cenușii.
Își aduse aminte de vremurile parcă antice în care Anna și tânărul care stătea erau ca niște frați. Ea, Marco și... Junior- cei trei muschetari... Doar că într-un timp Anna nu mai dorea să fie în aceeași formulă: pe Marco și-l imagina stând acasă, așteptând-o amuzat și, totuși protector, pe când ea îl dorea pe Junior numai pentru ea. Părul lui blond, ochii lui verzi și caracterul său întotdeauna au fascinat-o...
Într-o zi, pe când se ducea la magazin împreună cu o prietenă, iar el era în fața lor, Junior se întoarse brusc și le întrebă: „-De ce mă urmăriți?”. Ele, surprinse fiind, i-au spus unde se duceau de fapt, iar tânărul le zise să-i cumpere o Cola și o pungă de Lays.
„-N-ai curaj! Îți dau bani, numai să te duci!” o provocase Lena. Când i le-a dat lui Junior, el a făcut-o naivă, chiar prostuță. Furioasă, Anna i-a zis de pariu.
,,-De ce nu ai venit atunci cu un inel să mă ceri în căsătorie? Să știi că acceptam, dar să-mi aduci aminte asta data viitoare!” spuse el atunci râzând.
De atunci, Annei îi plăcea să creadă că erau logodiți. Râse. Ce gânduri prostești! Ea nu l-ar putea avea nciodată. Diferența dintre ei doi era prea mare, iar aici nu era vorba de vârstă.
Unde o ducea? Ce o să facă ei doi în Paris? Nu știa ce o să se întâmple în continuare, dar spera să scape de toată nebunia în care s-au băgat.
Oftă și ochii i se umplură de lacrimi.
-Junior?
El se întoarse spre ea, adresându-i o privire întrebătoare. Se întinse și îl sărută, iar parprizul se prefăcu în mii și mii de fluturi de sticlă.”
