Ce este viața? Ne-am gândit vreodată că ar putea fi doar un vis? Un vis, o minciună...
Dacă noi nu existăm cu adevărat? Dacă suntem rodul imaginației cuiva?... De fapt... dacă Biblia spune adevărul, atunci noi, oamenii, -întreg Universul- suntem rodul imaginației lui Dumnezeu.
Când eram mică (clasele I-IV), profesoara mea de religie a spus întregii clase că Dumnezeu ne-a creat pentru că se plictisea. Ne-a creat pentru că se plictisea. Pentru că se plictisea. Ne-a creat...
Însă cum ne-a creat? Suntem reali? Suntem personajele unui vis sublim? Trăim? Da, trăim. Însă... asta e realitatea sau doar lumea care își deschide porțile atunci când închizi ochii?
Până acum s-au inventat nenumărate teorii ale Sfârșitului... Câte „au avut avut loc până acum”? 1, 2, 3... Dacă însă în acele clipe exista pericolul ca „Stăpânul Ceresc” să se trezească sau să se plictisească?...
Nu noi luăm deciziile: de aceea, destinul e corect întotdeauna. Ne lăsăm. Ne lăsăm duși. Ne lăsăm duși de voința... Lui?
Ce suntem? Niște ființe ale imaginarului, inventate în somn. Ce suntem? Niște vietăți indiisciplinate, cu voință proprie, niște copii care cred că tot ce se află în jurul lor este o jucărie, care, dacă o strică, va fi reparată de Mami, de Tati...
Ce suntem? Suntem oameni. Efemere ființe incerte.
-gânduri scrise în miez de noapte. scrise pe un ciob de hârtie.
