V de la Vis. V de la Viață

 Motto: Trăiește-ți visul!
    Ce este viața? Ne-am gândit vreodată că ar putea fi doar un vis? Un vis, o minciună...
    Dacă noi nu existăm cu adevărat? Dacă suntem rodul imaginației cuiva?... De fapt... dacă Biblia spune adevărul, atunci noi, oamenii, -întreg Universul- suntem rodul imaginației lui Dumnezeu.
    Când eram mică (clasele I-IV), profesoara mea de religie a spus întregii clase că Dumnezeu ne-a creat pentru că se plictisea. Ne-a creat pentru că se plictisea. Pentru că se plictisea. Ne-a creat...
    Însă cum ne-a creat? Suntem reali? Suntem personajele unui vis sublim? Trăim? Da, trăim. Însă... asta e realitatea sau doar lumea care își deschide porțile atunci când închizi ochii?
    Până acum s-au inventat nenumărate teorii ale Sfârșitului... Câte „au avut avut loc până acum”? 1, 2, 3... Dacă însă în acele clipe exista pericolul ca „Stăpânul Ceresc” să se trezească sau să se plictisească?...
    Nu noi luăm deciziile: de aceea, destinul e corect întotdeauna. Ne lăsăm. Ne lăsăm duși. Ne lăsăm duși de voința... Lui?
    Ce suntem? Niște ființe ale imaginarului, inventate în somn. Ce suntem? Niște vietăți indiisciplinate, cu voință proprie, niște copii care cred că tot ce se află în jurul lor este o jucărie, care, dacă o strică, va fi reparată de Mami, de Tati...
    Ce suntem? Suntem oameni. Efemere ființe incerte.

-gânduri scrise în miez de noapte. scrise pe un ciob de hârtie.

Visul unei stele

    Intr-o intunecata noapte de foc, am zarit pe cerul incarcat de nori o fragila stea ce se strecura printre ei, somnambula.
    Dupa balansul inconstient al astrului, mi-am dat seama ca ea ,,traia" intr-o noapte luminoasa. Susotea impreuna cu suratele ei. Discutau tragand cu ochiul si la ce faceau ciudatii oameni.
    Insa, in sufletul ei, ocupa un loc special un om, un tanar poet. De cand isi intalnira prima data privirile, se indragostira. De atunci, ea isi dorea sa-si schimbe viata de nemuritor, cu cea de om.
    Dar inca mai asteapta aprobarea prevazatoarei mame, luna.
    Pana atunci, ea va visa, isi va imagina, va fi fericita in lumea din inauntrul ei...

Castelul visurilor mele

    Noaptea, cand ma asez in patul meu vegheat si protejat de calma luna, imparatia mea secreta isi deschide portile, pentru a ma primi cum nu se poate mai bine si mai frumos.
    Pe coridoarele ingrijite de servitorii buni si loiali se deschid usi de cristal. In fiecare camera se afla un alt vis. Castelul meu se extinde in fiecare zi, biblioteca mea prafuita de idei fiind inepuizabila.
    In fiecare sector al imaginatiei mele se afla cate o orchestra de pasari ce canta cu glas de om renumitele simfonii ale vietii.
    Cateodata, ma imbrac in rochii scumpe si particip la balurile mascate organizate de mine. Alteori, ma joc impreuna cu toti locuitorii ,,paint-ball", pictand pe tricourile noastre, adevarate curcubee de culori, iar petrecerile continua...
    Fiecare are o adevarata imparatie ascunsa in el, dar trebuie sa o descopere. Cheia catre aceasta este imaginatia...
    Cand cineva isi pierde acel castel, isi pierde vlaga si pofta de viata. Oamenii nu pot supravietui fara un vis, fara un tel in viata...