Privește viața în culori

V de la Vis. V de la Viață

 Motto: Trăiește-ți visul!
    Ce este viața? Ne-am gândit vreodată că ar putea fi doar un vis? Un vis, o minciună...
    Dacă noi nu existăm cu adevărat? Dacă suntem rodul imaginației cuiva?... De fapt... dacă Biblia spune adevărul, atunci noi, oamenii, -întreg Universul- suntem rodul imaginației lui Dumnezeu.
    Când eram mică (clasele I-IV), profesoara mea de religie a spus întregii clase că Dumnezeu ne-a creat pentru că se plictisea. Ne-a creat pentru că se plictisea. Pentru că se plictisea. Ne-a creat...
    Însă cum ne-a creat? Suntem reali? Suntem personajele unui vis sublim? Trăim? Da, trăim. Însă... asta e realitatea sau doar lumea care își deschide porțile atunci când închizi ochii?
    Până acum s-au inventat nenumărate teorii ale Sfârșitului... Câte „au avut avut loc până acum”? 1, 2, 3... Dacă însă în acele clipe exista pericolul ca „Stăpânul Ceresc” să se trezească sau să se plictisească?...
    Nu noi luăm deciziile: de aceea, destinul e corect întotdeauna. Ne lăsăm. Ne lăsăm duși. Ne lăsăm duși de voința... Lui?
    Ce suntem? Niște ființe ale imaginarului, inventate în somn. Ce suntem? Niște vietăți indiisciplinate, cu voință proprie, niște copii care cred că tot ce se află în jurul lor este o jucărie, care, dacă o strică, va fi reparată de Mami, de Tati...
    Ce suntem? Suntem oameni. Efemere ființe incerte.

-gânduri scrise în miez de noapte. scrise pe un ciob de hârtie.

What is about death?...

    ”Viața este o iluzie...” îmi spun eu câteodată... De ce trăim? Până la urmă, acest ”cadou” nu este atât de special. Ne naștem ca să murim.
    Mereu am considerat moartea ca fiind cel mai ciudat, cel mai misterios lucru din toate timpurile... Doar că ea nu este un lucru, aceasta ar fi, mai degrabă, un fenomen, poate chiar un spirit ce se hrănește cu suflete, ba nu, cu viața... Sunt convinsă de faptul că această... experiență a fost, este și va fi cel mai controversat subiect.
    ”Unde ne ducem după ce murim?”, ”Există într-adevăr viața veșnică după moarte sau cădem, pur și simplu, într-o prăpastie de întuneric, de uitare?
    Hmm... Oamenilor le-a fost întotdeauna frică de moarte. Le-a fost întotdeauna frică de necunoaștere. Groaza i-a acaparat atunci când au realizat pentru prima oară că după viață, s-ar putea să ne întâmpine... NIMICUL! Frica a adus cu ea imaginația, influențând omul să creeze miticul, divinul. Într-un final, ” singura ființă rațională”(cum s-a autoporeclit această specie) a ajuns să fie roaba creației sale, doar pentru a scăpa de nesiguranță.
    Însă merită acest sacrificiu? Nu ar trebui oare să o privim pe ”doamna cu coasa” drept în față? Nu, atunci ar pieri misterul, religia... Da, asta face religia! Încearcă să consoleze omul că după moarte va trăi din nou! (Nu-i ajunge o viață plină de păcate!) Tot ea mai încearcă să armonizeze viața umană prin tot felul de reguli ori ”scrise pe table”, ori întruchipând ”patru stâlpi ai credinței”, ori...
    Eu cred că omul caută Nemurirea, rămânerea în universul cunoscut, dar și tinerețea, care aduce cu sine frumusețea. Totuși, chiar și lumea ficțională recunoaște că e (posibil) imposibil, acest fapt fiind ilustrat și în basmul ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” de prințul(omul) care reprezintă această căutare veșnică.
    Noi NE CREDEM stăpânii lumii. Dacă ar fi adevărat, atunci universul ne-ar satisface toate dorințele, însă de ce? Omul, de când a apărut, a început să distrugă... Pentru asta ar trebui să fim răsplătiți?
    Dar să revin... TIC TAC, TIC TAC...! Tu știi cât mai ai?...

Viața este o minciună!...

    Viața este o minciună!
    De ce? Pentru că noi suntem obligați să mințim în fiecare clipă a existenței noastre...
    De când suntem mici, noi ne spunem că lumea este cum nu se poate mai bună, mai frumoasă decât este în realitate... Părinții ne spun că darurile mult așteptate de sub brad sunt de la Moș Crăciun, ca mai apoi să ne spulbere orice speranță în privința existenței lui...
    Ar fi fost mai bine ca lumea să fi fost construită altfel... Ca atunci când creșteam, părinții să ne dezvăluie faptul că, de fapt, nu ne-au cumpărat ei cadourile de Crăciun de la magazinul din colțul străzii, ci au fost aduse de vizitele nocturne ale Moșului...
    Viața însăși este o piesă de teatru... Trebuie să fim falși, sa avem grijă ca nu cumva să o deranjăm pe ,,Alina” pentru că tatăl ei deține nu știu care companie și ar fi bine să ne dăm bine pe lângă ea ca să ne răzbunăm pe fosta colegă de bancă pentru că a avut curajul să nu ne lingușească...
    Mulți își spun că ,,mâine o să fie altfel!”, chiar dacă știu că nu va fi...
    Până la urmă noi trăim pe o scenă și poate că nu ne învățăm lecțiile niciodată...
    De ce nu avem curajul să privim viața în ochi, să o zguduim și să-i cerem să ne îndeplinească visele?...

Ceea ce credem noi că este adevărat, este de fapt o minciună...

Dar până la urmă o viață avem... Să nu o irosim!