Dan C. Mihailescu-Libris

Click aici pentru a citi interviul! :)

P.S.-Vrei sa comanzi vreo carte? Da click!

In my wishlist(1)

 

 

 

  

 (deja am citit-o, dar as dori sa o am)

Jurnal de toamna(1)

4 Septembrie 2012

    Pare a fi prima zi de toamnă.
    Totul a început a fi mai rece...
    Dimineaţa, soarele nu mă mai mângâie cu aceeaşi căldură în gesturi, iar seara mă întâmpină cu îmbrăţişari răcoroase.
    Acum sunt ocrotită de braţele de lemn ale unui gutui zgribulit. Îl cercetez şi observ că şi anul acesta are doar două fructe, şi, ca de obicei, câteva buchete de frunze crocante stau ici și colo alături de surorile lor verzi și încă pline de viață.
    Privesc în sus, spre cer, și observ că soarele aproape a apus, iar luna face ultimele pregătiri pentru reînceperea domniei sale. Artificiile celeste sunt umplute cu combustibil. Sunt gata să ardă, să bucure privirea anunțând sosirea nopții.
    Dar nu. Nu încă.
    Împreună cu câteva felinare, doar o aură de lumină ce conturează magnific munții din jurul meu mai colorează slab lumea în nuanțe reci.
    Soarele nu a murit...
    Supraviețuiește...
    În jurul meu zumzăie câteva viespii rătăcite, iar greierii și-au început deja concertul.

  ,,Cri, cri, cri,
    Toamnă gri,
    N-am crezut c-o să mai vii.”
 

Visul unei stele

    Intr-o intunecata noapte de foc, am zarit pe cerul incarcat de nori o fragila stea ce se strecura printre ei, somnambula.
    Dupa balansul inconstient al astrului, mi-am dat seama ca ea ,,traia" intr-o noapte luminoasa. Susotea impreuna cu suratele ei. Discutau tragand cu ochiul si la ce faceau ciudatii oameni.
    Insa, in sufletul ei, ocupa un loc special un om, un tanar poet. De cand isi intalnira prima data privirile, se indragostira. De atunci, ea isi dorea sa-si schimbe viata de nemuritor, cu cea de om.
    Dar inca mai asteapta aprobarea prevazatoarei mame, luna.
    Pana atunci, ea va visa, isi va imagina, va fi fericita in lumea din inauntrul ei...

Moartea soarelui

   Ma plimb pe plaja si zaresc soarele ce se indeparteaza.
   Discul auriu musca din inalta bolta cereasca, sangerie. Bunele sale slujitoare,razele, cer permisiunea noptii de a mai ramane, dar luna cea palida izgoneste imperiul diurn.
   Valurile sunt si ele nelinistite si imprumuta sangele soarelui ce moare. Niciun nor nu deranjeaza inmormantarea fostului rege, asfel ca stelele, cu miile lor de sulite, isi fac aparitia incet, incet.
    Catva pescarusi isi iau curajul de mana si incep a plange soarele, bunul imparat, conducandu-l pe taramul in care va renaste si va lumina din nou.
    Vietuitoarele se duc la culcare, uitand totul.
    Soarele a murit...