Jurnal de toamna(1)

4 Septembrie 2012

    Pare a fi prima zi de toamnă.
    Totul a început a fi mai rece...
    Dimineaţa, soarele nu mă mai mângâie cu aceeaşi căldură în gesturi, iar seara mă întâmpină cu îmbrăţişari răcoroase.
    Acum sunt ocrotită de braţele de lemn ale unui gutui zgribulit. Îl cercetez şi observ că şi anul acesta are doar două fructe, şi, ca de obicei, câteva buchete de frunze crocante stau ici și colo alături de surorile lor verzi și încă pline de viață.
    Privesc în sus, spre cer, și observ că soarele aproape a apus, iar luna face ultimele pregătiri pentru reînceperea domniei sale. Artificiile celeste sunt umplute cu combustibil. Sunt gata să ardă, să bucure privirea anunțând sosirea nopții.
    Dar nu. Nu încă.
    Împreună cu câteva felinare, doar o aură de lumină ce conturează magnific munții din jurul meu mai colorează slab lumea în nuanțe reci.
    Soarele nu a murit...
    Supraviețuiește...
    În jurul meu zumzăie câteva viespii rătăcite, iar greierii și-au început deja concertul.

  ,,Cri, cri, cri,
    Toamnă gri,
    N-am crezut c-o să mai vii.”
 

Lacul, mica oglinda a lumii

    Lacurile sunt de fapt micile oglinzi ale naturii.
    Aceste comori ale planetei albastre sunt prinse de peretele pamantului cu cate o rama ce este decorata cu podoabe nepretuite: flori, iarba, copaci, roci vulcanice...
    Cateodata, cand te uiti mai atent, poti constata cu uimire ca esti de fapt... un peste! Acestia sunt de fapt locuitorii acestui taram... umed...
    Ce norocosi sunt acesti localnici... Ei colotoresc zilnic, aflandu-se insa mereu la granita lumilor. Uneori ei pot pasi fara teama pe albele gigantice insule ale cupolei ceresti. Alteori, cand nu mai suporta caldura ce impanzeste lumea, escaladeaza fara griji si cei mai abrupti munti. Cand isi dau seama de existenta temperaturii de gheata ce li se strecoara in corp, se indreapta grabiti spre soarele ce ii primeste cu obisnuitul lui zambet calduros.
    Ah!... Cate oportunitati au acestia!
    Dar nu s-au plictisit oare de aceste excursii? De acest repetitiv traseu pe care il reiau de mii si mii de ani?

    Sunt dispusa sa fac un schimb, dar nu pentru prea mult timp, ci poate pentru o zi!
     

Moartea soarelui

   Ma plimb pe plaja si zaresc soarele ce se indeparteaza.
   Discul auriu musca din inalta bolta cereasca, sangerie. Bunele sale slujitoare,razele, cer permisiunea noptii de a mai ramane, dar luna cea palida izgoneste imperiul diurn.
   Valurile sunt si ele nelinistite si imprumuta sangele soarelui ce moare. Niciun nor nu deranjeaza inmormantarea fostului rege, asfel ca stelele, cu miile lor de sulite, isi fac aparitia incet, incet.
    Catva pescarusi isi iau curajul de mana si incep a plange soarele, bunul imparat, conducandu-l pe taramul in care va renaste si va lumina din nou.
    Vietuitoarele se duc la culcare, uitand totul.
    Soarele a murit...