Urlă lupii...

    Mă înec în lacrimi, căci am gust amar de pelin. Totul doare, iar eu sunt plină de dor...

    M-am săturat să renunț, să nu renunț. M-am săturat să nu uit nimic și să țin minte tot ce are legătură cu tine... Ah, uite, deja o zgarietura produsă de amintiri...

    Cu mintea ți-am trimis scrisori de adio, în gand ți-am cerut iertare... Dar pentru ce? Eu nu ți-am greșit cu nimic... Tot ce-am vrut să-ți spun odată într-o telegramă a încăput. Acum pare totul pare mai ușor... Dar... dar vreau să știu ce te apasă, ce gand îți tremură pe buzele crăpate de muțenie? De ce îmi fac oare griji? Nu eu te-am rănit, nu eu te-am omorat cu doar cateva vorbe...

    Cuvintele nu își schimbă forma. Răman întipărite undeva în minte, nu se uită, nu se iartă, ci se plang. Nimeni nu te va mai putea vindeca, deoarece spusele rănesc cel mai tare. Nimic nu se mai vindeca. Nu îți mai pasă de nimic...

    Cicatricile mă ustură, căci afară plouă cu amarele-mi lacrimi... Stropi erodează fierul și încurajează plumbul să apese cat mai tare... Greutate de nesuportat. Te rog! Te implor să mă ierți, căci mă înec în tăcere, strigand după tine...

Urlă lupii, auzi?

Este prea fig să ne luăm adio, dar prea cald ca tu să-mi poți vorbi...

Un fic... :)

   CAPITOLUL 1:  O intalnire (ne)asteptata...

    -Madalina! Hai sa mergem, este deja seara!
    Stiam ca o sa ajunga peste mult, mult, foarte mult timp, asa ca m-am asezat pe o buturuga sa revad fotografiile pe care le facusem in acea zi.
    Ma aflam in padure cu prietena mea cea mai buna, Madalina. Cum era vara, noi eram nerabdatoare sa exploram padurile virgine ale muntilor din apropierea unei vile ce apartine Madalinei(a primit-o mostenire de la bunica ei).
    Regele cerului se ineca printre munti, lumea capatand o nuanta sangerie. Cateva pasari triste si speriate ii cantau melodia de adio. Un vant cu miros salbatic cerea tuturor un moment de solemnitate. Parca ma aflam intr-o lume feerica...
    Toata aceasta atmosfera de basm a fost ciopartita de aparitia neasteptata a unui lup cu trupul mladios si cenusiu. Ochii lui reflectau toata pacea intregii zile senine ce aproape se scursese.
    Aceasta era prima mea intalnire cu un lup. Putea fi bineinteles si ultima... In numai 5 secunde, el imi putea elibera sufletul de trup, oferindu-mi sansa sa alerg fara oboseala prin Univers si sa scap de nebunia rautatii oamenilor...
    Incetisor, animalul se apropia de mine. Ii simteam caldura respiratiei. Imi adulmeca genunchiul.
    -Nu esti rau, nu-i asa? l-am intrebat eu, uitand de barierele lingvistice care ne desparteau.
    Am intins usor mana pentru a-l mangaia, dar s-a dat imediat inapoi. O cascada nevazuta ii umplea ochii de ura. Atat de multa ura...
    M-a indurerat privirea sa... Nu imi venea sa cred ca si animalele avea asemenea sentimente josnice... ,,De ce?" imi venea sa il intreb...
    Deodata, de undeva din spatele meu, un tanar sarise si ajunsese in doar o secunda intre mine si fiara. Tinea in mana un cutit ascutit si lucios.
    Nu doream sa vad cruda scena. Mainile ce imi acopereau ochii erau binevenite. Reactionasem mai repede decat ma asteptam.
    -Nu, nu de data asta! tipase furios, indurerat si tulburat tanarul.
    Schelalaitul jalnic al lupului se auzea acum de departe. Adolescentul iesise victorios.