Se afișează postările cu eticheta joc. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta joc. Afișați toate postările

duminică, 5 februarie 2012

De ce ninge atat de mult?...(o incercare de a raspunde)

    Iarna a luat sub stapanire universul, aducand cu ea crivatul, slujitorul loial, si ninsoarea cu toti copiii acesteia.
    Norii palizi si greoi macina cantitati enorme de gheata pentra a produce mii si mii de stelute cazatoare. La inceput, totul pare frumos, magic, dar mai apoi, totul se aseamana cu un cosmar. De ce? Zapada inunda totul... Este peste tot...
     Vazandu-se blocati in casa, copiii simt fericirea ce li si infiripa in suflet. Nu o sa mai mearga la scoala!!! Insa aceasta bucurie li se va sterge cu buretele de cea mai cruda veste: vor recupera orele in cateva sambete... Dar ce rost are sa vina tristetea cand au tot timpul la dispozitie sa faca ce doresc (in casa)? Ei prind ideea inca din zbor si profita de asta.
    Niciunul nu se gandeste ca doar ei sunt de vina... Cine s-a rugat atat sa ninga (in conditiile in care vacanta a fost lipsita de dulcele scartait al omatului)? Care dintre tineri nu si-a dorit macar un pic sa ninga intr-un an atat de tare incat sa nu mai fie nevoiti sa mearga la scoala???
    Iarna a luat toate aceste semnale ca pe niste invitatii, ca pe niste scrisori trimise lui Mos Craciun. Ea nu a facut nimic altceva decat sa indeplineasca dorintele tinerei generatii...




miercuri, 25 ianuarie 2012

Eu sunt o frunza...

     Eu sunt o frunza...
     Ma las purtata de vant in voia sortii, descoperind astfel lumea, aflandu-mi viitorul.
    Nicioadata nu stiu unde ma indrept, unde mi se muta terenul de joaca. Cateodata sunt calcata, fara mila, in picioare, insa alte ori, zbor mai sus, chiar decat cel mai inalt zgarie-nori, trecand de la tristete la bucurie.
     Prietenul meu, cu care ma distrez tot timpul, este vantul. El ma convinge sa dansez in oricare loc, sa susotesc nu doar cu mine.
     Bineinteles, ca orice alta surata, am trecut prin diferite nuante si voi mai avea si altele. Eu am fost verde, galbena, acum, rosie.
       Insa mi-e frica... Imi este teama ca voi ramane cu susotitul meu timid si voi ramane neauzita, de lume uitata.
      La sfarsit, cand prietenul imi va deveni inamic si va intepa mai tare resturile mele, eu voi tipa mai tare ca oricand, dezvaluind lumii ceea ce sunt. Dar nu imi voi uita firea firava pe care o am.
        Ma voi aseza apoi sub stratul cald de zapada, glumind si jucandu-ma aproape adormita de fulgii minusculi, uniformizati.