Tic Tac

 

  Dacă ești, oricine-ai fi, te rog, așteaptă-mă.
    Poate acum mă asculți, mă vezi sau măcar mă citești... Poate ieri sau mâine, tot ce-am vrut a fost să-mi stai.
    Greșeli... Asta am făcut dintotdeauna. Mereu am calculat în mod eronat.
    Colind străzile cerului sălbatic și mă gândesc la tine, și-mi amintesc de tine. Cine ești? Ce mi-ai făcut? Oare știi... sau înțelegi?

    Inspir profund și totuși mă blochez. Mă scufund în sare. Poate că voi supraviețui. Poate că o să mor. Tic tac, îmi răspunde ceasul batjocoritor, dar toată lumea moare, nu?!
    Nu a trebuit să-mi spui, ca să știu ce simți, pentru că ți-am citit ochii de smoală. Dar mi-ai șoptit că mă iubești; și te-am ascultat. Am făcut tot ce-am putut, doar că... ai uitat. Poate ieri, ori poate azi, noi ne-am rătăcit, însă mâine noi ne-am regăsit. Ți-ai amintit sau doar am ascultat zvonuri deșarte? Mă iubești? Mă mai iubești? Am așteptat. Te-am așteptat. Am plecat, dar m-am întors la tine. Iar.
    Parcă tu cunoșteai acest fapt, dar vreau să-ți șoptesc... și eu. Vei afla sau poate nu.
    Te iubesc, dar poate nu mă voi dezvălui niciodată. Mă iubești? Lasă-mă să știu, din nou.
     Dacă te ascunzi, degeaba... Te-am căutat; te-am găsit mereu. De ce fugi? Mă iubești? Mă mai iubești? Ori m-ai mințit? Să știi că nimic nu mai poate fi reparat, căci cordul tu mi l-ai furat. Dar asta s-a-ntâmplat ceva mai demult.
    Te rog, răspunde-mi... Da sau Nu?
   

Apel la inima ta!

    Câteodată(din ce în ce mai des) mă trezesc dimineața cu o senzație de gol în suflet. Această lipsă îmi trimite oftaturi lungi care mai, mai să mă azvârle în brațele plânsului...
    Dar de ce? De ce simt această senzație de durere în piept? Ah, mi-am amintit! Mi-ai luat-o tu, hoțule cu ochii verzi! De cât timp o ții cu tine? Ai ținut socoteala? De ce o ții într-una în foc? Nu vezi că deja s-a topit? Da, mă faci să mă gândesc mereu la umbra prezenței tale, la privirile noastre ce se întâlnesc pentru câteva secunde odată la... Uff... ochii tăi verzi seamănă cu două nestemate, cu două smaralde... Lume, părul lui este de cărbune!
    Acum râzi, vorbești cumva? Căci parcă îți aud glasul de clinchet de sticle... Ce simt?
    Acum mi-am reamintit! Dor! Dorul este ceea ce simt pentru tine! Și cum să nu mă doară, dacă tu nu mi-ai dat nimic în schimb... Nici măcar un zâmbet... În locul inimii mele nu a rămas decât amintirea ei, ce parcă îmi pulsează în vene cioburi de sticlă... de durere. Spune-mi, ce faci cu inima mea? Ai cumva planuri cu ea?
    Mi se spune să fiu sinceră... Vrei să fiu sinceră cu tine? Da? Ok! În primul rând, vreau să îți spun că te iub,  că te iubesc! În al doilea rând, vreau să îți transmit că te urăsc... Ți-ai dat deja seama că te-am mințit? Bine, bine... Uite purul adevăr- TE IUBESC! Adevărul chiar doare... Știi cât doare? Nu, bineînțeles că nu... Nu cred că ai iubit vreodată cum te iubesc eu...
    Te iubesc! Te urăsc!... Te iubesc! Te urăsc! Te iubesc! Te urăsc! Te iubesc! Te urăsc!
    Fac apel la inima ta, căci poate va avea ea grijă de a mea...

   

Ochii tai verzi...

Omg! Ochii tai verzi... îi iubesc!!!