Tic Tac

 

  Dacă ești, oricine-ai fi, te rog, așteaptă-mă.
    Poate acum mă asculți, mă vezi sau măcar mă citești... Poate ieri sau mâine, tot ce-am vrut a fost să-mi stai.
    Greșeli... Asta am făcut dintotdeauna. Mereu am calculat în mod eronat.
    Colind străzile cerului sălbatic și mă gândesc la tine, și-mi amintesc de tine. Cine ești? Ce mi-ai făcut? Oare știi... sau înțelegi?

    Inspir profund și totuși mă blochez. Mă scufund în sare. Poate că voi supraviețui. Poate că o să mor. Tic tac, îmi răspunde ceasul batjocoritor, dar toată lumea moare, nu?!
    Nu a trebuit să-mi spui, ca să știu ce simți, pentru că ți-am citit ochii de smoală. Dar mi-ai șoptit că mă iubești; și te-am ascultat. Am făcut tot ce-am putut, doar că... ai uitat. Poate ieri, ori poate azi, noi ne-am rătăcit, însă mâine noi ne-am regăsit. Ți-ai amintit sau doar am ascultat zvonuri deșarte? Mă iubești? Mă mai iubești? Am așteptat. Te-am așteptat. Am plecat, dar m-am întors la tine. Iar.
    Parcă tu cunoșteai acest fapt, dar vreau să-ți șoptesc... și eu. Vei afla sau poate nu.
    Te iubesc, dar poate nu mă voi dezvălui niciodată. Mă iubești? Lasă-mă să știu, din nou.
     Dacă te ascunzi, degeaba... Te-am căutat; te-am găsit mereu. De ce fugi? Mă iubești? Mă mai iubești? Ori m-ai mințit? Să știi că nimic nu mai poate fi reparat, căci cordul tu mi l-ai furat. Dar asta s-a-ntâmplat ceva mai demult.
    Te rog, răspunde-mi... Da sau Nu?