Dublu M

    De ce?
    Mi-ai furat sufletul și ai luat toată esența din el. Am avut încredere în tine, însă tu m-ai trădat.
    Am rămas în trecut ca o umbră, urmându-te mereu, în speranța că vei avea un strop de milă, că-mi vei da înapoi ce este al meu. Da... Pentru tine am devenit un umil cerșetor, cu pletele albite de moarte, cu ochii înfundați în cap de plâns, cu pielea în ale cărei crăpături se depune, încă, durerea. Ce sunt eu? Ce am ajuns? Ce eram? Voi mai fi?

    Unde ești tu acum? Nu trebuia să fii lângă mine?! Eu am fost mereu alături de tine, protejându-te, sprijinindu-te, râzând și plângând, după caz. Am crezut că prietenia noastră va dura o veșnicie. Deși știam că nu mă considerai cea mai bună dintre efemerele amice pe care le aveai, eu continuam să sper că îți vei da seama, că eu nu aveam cum să te las. Mă amăgeam cu ideea că tu erai cea mai bună prietenă a mea. Prietenă- ce înseamnă acest cuvânt? Ar trebui să caut imaginea ta în dicționar? Prietenie- am crezut că aveam încredere una în cealaltă; într-adevăr, aveam. Însă se poate numi prietenă persoana care nu e lângă tine atunci când ai nevoie de ea?... Se pare că ceilalți și-au dat mai repede seama decât mine: nu mi-ai fost alături decât în perioadele în care aveai nevoie de ceva la schimb... Iar eu îți dădeam tot, doar pentru a petrece câteva clipe cu iluzia că aveam o prietenă pe care o cunoșteam de când lumea...
    Ah! Dar eu te cunosc foarte bine... Și știu că te vei supăra când vei citi aceste cuvinte-dacă le vei citi-, care, în acest moment, îmi sângerează prin mâna tremurătoare. Sânge albastru pe foaia-mi dalbă.
    Am avut încredere în tine, iar tu ai început să mi te ascunzi, să mă minți... Am încercat să te scuz, să te înțeleg- dar oare... era ceva de înțeles?!-. Am încercat, te rog să mă crezi! Însă eu am fost mereu cea care a avut grijă de cealaltă, în timp ce tu erai, parcă, de gheață.
    Și am încercat să te iert. Dar știi ceva? Nu am putut.

Pentru M.M.C.- prietena pe care am crezut că o am...

Primul meu fic(3)

Capitolul 3: Madalina

    Din departare se auzea un urlet deznadajduit si obosit... un urlet de lup... Tipatul cutremurase intreaga padure. Era oare lupul meu?

    -Laura, ma auzi? Esti atenta?

    -Mda... Scuze, dar s-a intamplat ceva azi inainte sa ajungi tu si...

    -Eh... Vad ca nu m-ai ascultat. Iti voi povesti din nou. Dar tu pari cam... nu stiu... Ce s-a intamplat?

    -Era sa ma atace un lup. Dar un baiat m-a salvat...

    -Aha! Ei, e bine macar ca ai scapat, cu viata... Cum il cheama? El ti-a dat hanoracul sau cine stie ce bogat l-a aruncat prin padure si l-ai gasit tu?
    Aveam inca hanoracul pe mine. Ajunsesem acasa de ceva timp, dar parca nu ma puteam dezlipi de el...
    -Nu... nu stiu cum il cheama...
    -Ce ciudat... Ti-a zis ceva dupa? E dragut? Intelegi ce vreau sa spun, nu? Adica seamana cu...
    -Da, chiar foarte bine... i-am raspuns eu rosind.
    Adam Lambert a fost, este si va fi cantaretul nostru preferat. Zeul cantaret cu ochi albastri si parul negru, de abanos...
    -Nu pot sa cred! Am intrebat asa la nimereala si... Ah! Sunt invidioasa!
    Chiar era?
    Ea avea totul, eu nu aveam nimic. Madalina se adapta usor, pe cand eu eram doar Laura. Ea, nebunatica, nelinistita... Eu, visatoare, nostalgica, melancolica... Asta era viata pe care si-o dorea? Puteam face schimbul bucuroase, dar nu doream sa o nenorocesc...
    Madalina este cea mai buna prietena a mea. Ne cunoastem inca de la gradinita. Un miracol a facut ca noi sa nu ne departam niciodata, asa cum o fac in zilele de astazi cei mai ,,buni" prieteni...
    Ochii ei sunt de un caprui deschis. Se spune ca ochii sunt oglinda sufletului, deci ea are un suflet de copil. Deasupra sprancenelor subtiri, se afla bretonul drept si subtire ce troneaza pe intreaga frunte. Parul de un castaniu inchis tuns ,,drept" nu ii ajunge pana la umeri. Ea este putin mai scunda decat mine, dar este vioaie cat zece. Pielea ei este de un bronz auriu.
    Este o prietena ce nu te lasa la greu, te ajuta atunci cand ai nevoie. Nu rade de tine pe la spate, asa cum face majoritatea generatiei ,,mobilelor". Este o fata haioasa, copilaroasa, putin cam lenesa si uituca. (precum toti adolescentii de altfel).
    -Ma duc sa-mi fac un dus! ii ziceam eu, pe cand ea astepta nerabdatoare sa se faca floricelele.
    -Ok! imi raspunse pofticioasa.
***
    Dupa ce m-am uscat si mi-am aranjat lucrurile, am deschis putin geamul. Doream sa privesc universul nocturn al padurii misterioase.
    Un vanticel a facut ca frunzele somnambule ale copacilor din apropiere sa fosnaie usor. Luna, ajutata de tortele micute ale manastirii ceresti, lumina cerul de smoala.
    Din departare se auzea un urlet dureros.
    Acelasi urlet...