Calugarul narcisei...

    Ma gandesc la tine, draga mea narcisa, dragul meu smarald. Ma gandeam la tine: ``Ce mai faci?``.
    Ieri te-am vazut, te-am revazut... Mi-ai aparut in fata ca o lumina verde; o secunda, si ai reaprins flacara stinsa, care a tot ars... timp de patru, 4!, ani. Am zambit, m-am ascuns si am plans. Am dardait de frig in mijlocul caldurii...
    Am cazut in amintiri, am cazut in orbire... Am sperat ca te-am uitat pe veci... Degeaba insa... Imaginea ta: ochii de un verde prea mult adorat, blestemat de mine; ea singura a fost indeajuns de puternica pentru a readuce la suprafata patru ani. Patru ani de chin, patru ani de dor. Eu- 7, 8, 9, 10. Tu- 9, 10, 11, 12... Da. Am numarat. Ti-ai dat seama insa de adevarata lor valoare, de reala lor semnificatie? 7, 8, 9, 10; 9, 10, 11, 12.

    Sa iti zic cum de te-am aflat, cand te-am ``reperat`` intaia oara? Fie... Era o toamna aurie, pe cand eu eram 7, iar tu 9, in care am observat faptul ca drumurile noastre se intersectau la un moment dat. Si te-am vazut, te-am revazut in fiecare zi. Ti-am urmarit pasii: 1, 2, 3, 4, 5... 07:33- da, am retinut ora, minutul. Atat! Mi-ai devenit drag- din ce in ce mai drag. ``Intalnirea`` noastra mi-a devenit un ritual. Insa si atunci, ca si acum, durerea nevorbirii ma injunghia. Chiar in acea toamna ma aflasem de tine la distanta de un pas... As fi putut sa te ating! Dar nu am facut-o... As fi putut sa iti spun cine eram de fapt, cate cunostinte aveam in comun, caci noi, noi ne cunoastem de demult. A trecut mai mult decat un deceniu... Am lasat insa ca timpul sa poata merge linistit spre uitare-la tine, spre amintiri- la mine...
    Si ar mai fi multe de spus (zambete, priviri, vizite- toamne, veri, ierni, chiar si primaveri...), caci vai! imi blestem memoria! De ce nu am putut sa te uit? Simt ca orice lucru legat de tine il voi sti pe veci! Si plang... Oceanul de lacrimi ma sufoca...
    ,,Atat de aproape, totusi atat de departe!``. Atat de departe, totusi atat de aproape. Valide sunt ambele. ``Tu esti o zi, eu sunt o noapte``- fapt valabil si in cazul programului: dimineata, seara. Dar nu cumva vrea sa sugereze ca tu nu ma cunosti cu adevarat, sunt un mister, un intuneric, iar eu stiu mii de detalii ale vietii tale?... O strada. De pe a mea ``carare``, daca o iau spre stanga (acolo unde-mi este inima?!), ghici unde voi ajunge?! Unde, unde?
    Insa tot ieri, pe cand parcurgeam, avand privirea plecata de povara gandurilor, treptele cladirii, te-am vazut cu ea. Nu vreau sa crezi ca o urasc: nici macar nu o cunosc- am auzit de ea numai din vorbele lui carmen, insa clipa in care v-am zarit... Materia a inceput sa se surpe in mine, caci am fost darmata...

    Mi-au crescut aripi: aripi frante, aripi schioape. Am crezut ca te-am uitat, dar nu, nu, nu...

As vrea sa fiu o nota muzicala...

    As vrea sa fiu o nota muzicala...
    As dori sa ma regasesc in adevaratele opere de arta ale lui George Enescu sau chiar in ale lui Ludwig van Bethoween.
    Daca as fi una, in momentele de bucurie as deveni cel mai lin sunet auzit vreodata. La tristete, melancolie, dor, ..., as fi un do taiat de carbunele creionului ascutit ca o sageata ucigatoare.
    Cand maestrul va inchide caietul de schite, eu si toate suratele mele vom face o hora a muzicii, din care sa iasa cantece unduioase ca apa izvoarelor din codru. Atunci cand va fi redeschis caietul, muzicianul va fi cuprins de valul muzelor lui Apollon si va asterne pe hartie ceea ce noi noaptea am creeat.
    Apoi, un izvor de talent va curge peste mine si voi aluneca usor pe ringul de dans al muzicii, intr-o atmosfera umpluta de cerneala calda, ca o rasuflare, dand lumii cantece de sentimente.
    As dori, apoi, sa mangai auzul tuturor. O sa ma prefac in om, o sa ascult multumrile multimii.
    As vrea sa fiu o nota muzicala ca sa plutesc pe aripile sunetelor...