marți, 12 mai 2015

Viktor pleacă

    Te-am iubit, spuse Viktor îngândurat, chiar te-am iubit... Te rog însă să nu uiți că nu regret nimic. Nu vreau ca tu să mai distrugi și ce a mai rămas.
    Azra nu mai zicea nimic. Ce făcuse? Doamne, ce a făcut de s-a întâmplat... Sfârșitul?! Buzele-i erau de piatră, însă Viktor îi citea deja pe chip urletele frustrării, ale durerii... Fata stătea lipită cu spatele de peretele rece, nemișcată, privirea fiindu-i pierdută undeva în spațiu, trecând chiar și prin Viktor. Nu, nu își putea permite luxul de a se exterioriza. Nu acum, nu încă.
    Viktor o privi pentru o ultima oară, sorbindu-i chipul angelic, cu ochii mari, injectați cu lacrimi, pentru ca apoi să plece din clădirea rece și grandioasă, aflată deja însă în ruine. Prea devreme? Nu pentru Viktor. Azra îl purtase prin paradis și prin infern. Bucurie și otravă. Păcat... Ar fi putut ieși ceva frumos, unic, însă băiatul simțea că nu mai putea rezista. Era conștient de faptul că nu mai avea puterea de a se ridica din pământul deja îmbibat de sânge și lacrimi. Cicatricile vorbelor ei ascuțite precum săgeata încă îl mai dureau. Nimic nu se vindecă, totul rămâne. Viktor nu putea ierta. Nu putea uita. Nu mai știa nici să plângă.
    Extenuat, acesta se așeză sub brad singuratic aflat la poalele unui munte, sprijinindu-se de trunchiul tare. Mirosul de rășină îl înviora pe Viktor, care afișa un zâmbet de om satisfăcut: Nu a durut. Nici măcar un pic.
    Începuse o ploaie de vară cu gust de melancolie. Picăturile mari și dese curgeau prin bradul înalt precum tristețea unui om care știa că va fi veșnic singur, împietrit pe vecie acolo, la poalele muntelui. Când ploaia își sfârși plânsul nostalgic, Viktor se uită visător la razele ce se întrevedeau printre perdeaua de ramuri întunecoase, care semănau mai degrabă cu licăririle de bucurie din ochii negri unui om. 
     Tânărul fu însă trezit din starea de reverie de un foșnet. Ce să fie? 
     Un iepure negru țopăia exasperat parcă înspre el, dorind să scape de vulpea rubinie, înfometată ce il urmărea.
***
-fiecare element utilizat este un simbol
->Viktor sunt eu :)

2 comentarii:

  1. The Shree Siddhivinayak Temple Trust in Jaipur, India
    The Shree 김제 출장안마 Siddhivinayak Temple Trust in Jaipur, India has 광주광역 출장안마 an 김해 출장샵 official address in Jaipur. The 삼척 출장마사지 temple is located at 1 경상북도 출장샵 Shree Siddhivinayak

    RăspundețiȘtergere

Don't forget to leave a comment!