Lupul solitar

    Am zărit odată, de mult, un lup: negru, de cărbune, solitar. Știam că nu avea să supraviețuiască acea biată făptură naufragiată în jungla vieții. Lupii nu trăiesc singuri. Nu. Ci doar în haită.
    Și m-am atașat de el, da, căci îmi amintea de mine, de un alter ego din vremuri ceva mai depărtate.
    Prin deșert și furtună am mers, am înfruntat, ne-am rătăcit, ne-am regăsit.

Și nu știu... Uneori cred că a văzut în mine ceva ce, în realitate, nu există.

Eu, cuvânt așternut pe hârtie;
El, ținta cernelii mele.
    Dar oare mai au vreun rost toate aceste vorbe ce se zbat pe aspra-mi hârtie? Se luptă. Duc războaie înghețate și fierbinți. Și asta doar de dragul tău, căci tu ești lupul meu.