Goana după aur

    Nu pot să pretind că totul e ok, căci viața nu este nici roz, nici albă, nici neagră. Și nici măcar gri.
    Viața nu este într-un fel sau în altul, fiindcă fiecare posedă câte una și doar omul și-o știe în totalitate. Doar el își cunoaște fiecare eșec și victorie, orișicare moment de tristețe și rarele momente de pură bucurie. Însă nici măcar acesta nu își cunoaște fiecare detaliu al existenței sale. Intervine uitarea. Astfel, omul posedă o variantă distorsionată a vieții sale. Însă cine stăpânește adevărul suprem?
    Fiecare își trăiește viața după propriile norme, definind experiențele prin care a trecut, fie ele de tristețe ori bucurie, după propriul set de valori. În fond, omul ilustrează acțiunile ce nu-i stau în caracter ca fiind barbare, ori fastidioase.
    Viața este un melanj ciudat, amestecul fiind compus din amintiri, fapte, simple experiențe, emoții. Aceasta nu este altceva decât un interval de timp, care începe cu "trezirea" la realitatea crudă și care se încheie prin cufundarea în somnul absolut.
    În aceste câteva bătăi de ceas, omul încearcă disperat să cumuleze cunoștințe, să-și mărească importanța în societate, cu ajutorul lor. Informațiile vor fi duse mai departe, vor fi învățate de cei mai tineri și mai puternici, omul experimentat fiind nevoit să le devină dascăl celor ce-i vor lua locul. Astfel, individul este nevoit să se piardă în negura timpurilor, să se înece în uitare. Însă nu este întreaga noastră viață o simplă fugă? Toate au același scop, și anume căpătarea siguranței zilei de mâine. Vrem să ducem un trai cât mai bun, visăm mereu la mai mult, pentru a fi siguri că vom putea supraviețui și evolua în continuare.
    Lecția este înfiorător de simplă, numai omul, în "goana lui după aur", o face complicată.
    Viața nu este decât o fugă nebună după idealuri, care, poate, nu vor fi atinse niciodată...