”Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă

    Motto:  ”Noi suntem din plămada din care sunt făcute visele, iar scurta noastră viață o întregește un vis.”(William Shakespeare) Cu toate acestea, căutăm singuri-sau în colectiv- să dăm vieții nostre un sens, pe parcursul ei povestind. Primele lucruri ce ne sunt istorisite sunt basmele: acestea ne formează, căci noi aflăm diferența dintre bine și rău din povești.

    Basmul cult ”Povestea lui Harap-Alb” este scris de Ion Creangă, demiurg aparținând secolului al XIX-lea.

    Din punctul de vedere al istoriei literaturii române, a doua jumătate a secolului al XIX-lea se definește ca o perioadă în care continuă să se așeze temeliile mai multor specii literare. Această perioadă este desemnată de istoria literară ca fiind ” epoca marilor clasici”, pentru a sublinia valoarea de model pe care o capătă autorii reprezentativi precum Ion Creangă, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, cărora le se alătură și criticul Titu Maiorescu, creațiile lor fiind considerate necesare în dezvoltarea spirituală a individului.

    Basmul reprezintă specia genului epic în care personaje cu puteri supranaturale, reprezentând Binele, se confruntă cu personaje fabuloase, întruchipând Răul, aceasta finalizându-se cu victoria binelui.

    Basmul cult conservă o serie de elemente prezente în cel popular, pe care însă le prelucrează într-o manieră nouă. Basmul cult se deosebește de cel popular și prin faptul că are un singur autor, care să fie cunoscut. Deși ”Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, acesta pornește de la modelul celui popular, căruia i se adaugă note originale.

    Ordinea basmului este, prin excelență, una a fabulosului, a supranaturalului, ce nu provoacă dileme sau crize existențiale, în timp ce ordinea fantastică a lumii este ilustrată de speciile literaturii culte, care surprind enigmele, întrebările.

    Viziunea despre lume în basmul cult ”Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă este una fabuloasă, deoarece sunt prezente mai multe întâmplări supranaturale, săvârșite de personaje cu puteri ieșite din comun. Această viziune este evidențiată atât în tema operei, cât și în întreaga ei structură, respectiv la nivelul personajelor.

    Probele inițiatice constituie, de asemenea, un element specific basmului, în măsura în care protagonistul este surprins în cursul unui amplu proces de inițiere, ce contribuie la formarea trăsăturilor necesare unui împărat înțelept. Urmărind evoluția protagonistului, care trece de la stadiul de ,,mezin al craiului", tanăr neexperimentat, la statutul de conducător al împărăției unchiului său, Verde Împărat, textul lui Ion Creangă are și colitatea de a fi un bildungsroman.
    Harap-Alb, în calitate de erou al basmului, nu are însușirile specifice din basmele populare, căci nu are puteri supranaturale, nici vitejie ieșită din comun, calitățile lui fiind de ordin moral și sufletesc(generozitate...). Numele său, ,,Harap-Alb", sugerează dualitatea personajului, căci acesta asociază epitetul simplu, cromatic, ,,alb", ce sugerează naivitatea și puritatea antieroului, cu termenul ,,harap", care simbolizează robul negru. Așadar, fiul de crai este caracterizat ca fiind un rob de origine regală.
    Spanul, ca oricare alt personaj ce poate fi redus la o singură calitate, deci personaj ,,plat", nu este altceva decat o întruchipare a răului, care are însă rolul pedagogului, inițiatorului, chiar dacă și-l îndeplinește într-un mod inconștient. Numele său este îndeajuns pentru a sugera calitatea sa negativă.
    Atat Harap-Alb, cat si Spanul, sunt personaje solitare, parcurgand împreună mai multe etape. După ce și-a îndeplinit însă misiunea de a-l iniția pe Harap-ALb, Spanul dispare din scenă, fiind ucis de calul fiului de crai.
    Basmul lui Creangă se individualizează astfel de celalte basme culte prin faptul că textul încă mai poartă amprenta artei populare.