Cum ,,vestita” trupă pe care am numit-o mai sus nu mai apărea (nu că o așteptam...) și pentru că pe scenă se aflau niște copii care încercau să ne distreze cu dansurile lor stupide și cu melodiile anoste, monotone, pe care le interpretau, eu și amica mea ne-am îndepărtat plictisite și dezamăgite, dar în același timp amuzate:
-Tu auzi vreo chitară? Prezentatorul a spus la începutul melodie că ,,Iată, se aude și chitara!”... După ce că mai cântă și piese vrednice de adormit copiii... i-am zis, începând apoi amândouă să chicotim.
-Uite, Laura, mi s-a adresat ea mai târziu, frunzele au început să cadă, bate vântul... Vine toamna!
-A venit, am corectat-o eu, sau... cel puțin așa spune calendarul... 3 septembrie 2013.
După un timp, ne-am așezat pe o bancă, însă nu ne aflam la o distanță suficientă încât să nu mai auzim acordurile care acum erau chiar playback... Ori vremea, ori melodia anostă m-a făcut să casc, făcându-mă să recunosc faptul că:
-Mi-e somn... Hai să plecăm de aici. Hai în parc! (faptul că pe drum am disperat-o cu prima propoziție- mă amuza faptul că de câte ori o pronunțam, mă acompania și ea cu un căscat..- nu are nicio importanță; cred?!).
,,A venit toamna...” îmi spuneam eu în gând, conștientizând pentru prima oară în acest an, poate, trecerea vertiginoasă a timpului, dar și sensul adevărat al acestei sintagme... ”Doamne, ce repede trece timpul” exclamam eu în gând provocând ecouri, ecouri, ecouri... ,,A venit toamna, iar eu deja am obosit. M-am plictisit deja, de vreme...”. Oare câte zile a durat vara mea? O săptămână, să zicem două... Într-o zi am reușit să mă bat cu pernele cu alți doi ,,inamici” în parcarea unui supermarket -DON`T ASK... În alte șase zile am fost într-o superbă -pentru mine, pentru alții nu știu...- tabără de engleză -la Bran. Oftez, iar: îmi aduc aminte de melodia celor de la 30 seconds to Mars, ce se numește ”City of Angels”, și care îmi descrie perfect starea pe care o simțeam atunci- ”I am home... I am home...”.
(Oh, da! OMFG, Jared Leto nu pare de 41 ani!!!)
Ei bine, acolo, în tabără, l-am cunoscut pe el. Zâmbesc la gândul că poate că în acest moment el citește ce tocmai am scris și nu-și dă seama că e vorba despre el, nu despre cel care el crede că mi-a acaparat atenția... Nu, dar amândoi sunt inteligenți și amuzanți.
...
...
Cât este ceasul? Oh, acum, când aștern aceste cuvinte neșlefuite- încă- pe hârtia albă este ora 1:00 am . A. M. Întotdeauna am fost mai plină de idei noaptea, decât ziua de inspirație... Poate pentru că este mai liniștită, poate pentru zgomotele ei armonioase care alcătuiesc adevărate simfonii pe care nu trebuie să le pierzi... Sunetele nopții au alcătuit întotdeauna pentru om- deci, și pentru mine- liniștea...
Iartă-mă dacă te-am plictisit cu aceste destăinuiri ale mele, cititorule! Noaptea, adesea, ,,mă ia valul”.
BUT THESE ARE JUST SOME... PAPER THOUGHTS...
awww, m-ai întristat scumpo.
RăspundețiȘtergerecred că vara mea a avut vreo 2-3 zile.
bine că iubesc toamna :)
:* si mie imi place toamna, dar daca vrei sa iti schimbi parerea fata de ea, sa vii in Focsani... ploile astea mohorate... numai nostalgia te apuca...
Ștergere