luni, 23 ianuarie 2012


Ieri, azi si poate maine


     Sunt o... carte... O carte oarecare...
      Deoarece ai inceput sa ma citesti, poti doar sa ma asculti cuvant-cu-cuvant. Nu te oblig deoarece, acum poti sa ma asculti si sa nu mai afli nicioadata povestea vietii mele. Daca inca ma mai citesti, vreau sa-ti transmit prin intermediul cuvintelor, sincere multumiri.
      O,da! Povestea:
      M-am trezit intr-o librarie spatioasa inconjurata de miile surate ale mele, celelalte carti. Prin aceasta incapere se plimbau multe alte creaturi ciudate, ce se opreau din cand in cand, ne rasfoiau, ne puneau la loc sau ne luau cu ei, intr-un loc mai indepartat din aceeasi incapere si apoi plecau. Mai tarziu am aflat ca acestia se numesc oameni si ca acestia ne cumpara, ne duc undeva si ne citesc.
       Dar dupa ce ne citesc, ce se intampla? Niciuna din vechile mele prietene nu stia.
       Iata ca intr-o zi a venit si randul meu sa plec din incaperea unde '' mi-am deschis prima data ochii''. 
       Eram in mana unui omulet nazdravan . Dupa ce am fost pusa intr-un ''sac'' de plastic, s-a facut rece, drumul a devenit ceva mai rau, dar iata ca in final am fost pusa pe o masa de lemn. Nu dupa mult timp puiul de om m-a deschis si a inceput sa parcurga cu ochii literele ce erau asternute pe albele mele pagini. Cu fiecare coala in plus, simteam ceva ciudat... ca imbatranesc...
         Totul a continuat asa pana cand am fost in sfarsit inchisa pentru mai mult timp.
         Iarasi am fost inconjurata de vechile mele companii. Toate,la fel ca si mine am fost deja citite si nu stiam la ce sa ne asteptam de acum incolo.
         Deoarce nu am mai fost decat privite si din cand in cand eram sterse de praf, noi am inceput sa susotim in lipsa stapanului sau a oricarui om. Fiecare a inceput sa isi spuna pe rand povestea ce sta scrisa in interiorul ei.
          De-a lungul timpului am simtit si noi ca ''cititorul'' nostru imbatraneste deoarece si genul povestilor a inceput sa se schimbe.
           Intr-o zi niste omuleti si stapanul nostru au inceput sa ne rasfoiasca. Atunci eu mi-am dat seama ca acestia erau urmasii sai,urmasii unui mare cititor, admirator si colectionar de carti...
            Dar iata ca si ei au crecut si au inceput intr-adevar sa ne citeasca. Peste ceva timp, am ramas doar cu unul din cei trei.
             Asa a trecut timpul si asa am fost eu data mostenire din generatie in genertie, de la individ la individ,eu intinerind si imbatranind de atatea ori si atatea ori...
              In prezent eu ma aflu intr-un muzeu ce se numeste: "Cateva dintre cele mai vechi comori ale lumii" sau ceva de genul.
               Iata ca asa "ocupata" de a fi privita, mi-am facut timp pentru tine cititorule, sa-ti scriu, sa-ti vorbesc....
                Chiar ma simteam cam singura si aveam mare nevoie de cineva care sa ma asculte. Si multumesc inca o data ca m-ai ascultat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Don't forget to leave a comment!