Vă mai amintiți de momentele în care așteptam cu sufletul la gură să auzim întamplările prin care avea să treacă Făt-Frumos? Anii au trecut, iar din cauza experiențelor mai puțin plăcute prin care am fost forțați să pășim, bucuria pe care o resimțeam anticipand un final frumos a lăsat loc, încetul cu încetul, unui cinism amar. Am ajuns să nu mai vrem să visăm, căci timpul ne este mai mereu furat de clipele în care nu ne gandim la altceva decat la problemele zilei de maine. Așa cum spunea și William Shakespeare, ,,noi suntem din materia din care sunt făcute visele, iar scurta noastră viață o întregește un somn", însă noi nici măcar nu mai visăm... Am ajuns să fim conduși, nu de rațiune sau de sentimente, ci de... griji!
Apare, deci, întrebarea:,, Mai avem nevoie de basme?" Da! Într-un secol numit "21", în care timpul zboară cu viteza internetului, omul încă mai are nevoie de povești cu zane. Într-o lume în care granița dintre bine și rău devine aproape invizibilă, într-un univers în care toate valorile antagonice se contopesc pentru a da naștere unor hibrizi hidoși, încă mai e nevoie de basm.
Ficțiunea este, în opinia mea, o modalitate de a-i salva pe oameni de la uniformizare. Eu cred că nu trebuie să vorbim, să gandim, să ne petrecem viața la fel; etalonul fiind, desigur, VIP-urile, care, în majoritatea lor, nu știu să se exprime, folosesc cuvinte puține și, uneori, cu sensuri greșite. Ficțiunea este, din punctul meu de vedere, o exprimare pură a emoției umane, o prelucrare atentă a spațiului real, care ia mai multe forme, ce țin de individualitatea, originalitatea celui care se apleacă asupra realității, pentru a o șlefui. Autorul de ficțiune este ca un sculptor închis într-un atelier, în fața unui bloc de marmură neatins. El nu are la îndemana decat literele alfabetului, adunate într-o masă amorfă în străfundurile minții sale. Unica lui daltă este imaginația. Cu infinitezimală grijă la construcție, detalii, expresie și transmiterea de emoții, el creează din acel bloc amorf o operă de artă, un basm!
Noi avem nevoie de basme, întrucat ele reprezintă motivația pentru a lupta, datorită lor, știm că faptele realității se pot termina cu bine, ele putand mobiliza resursele necesare găsirii soluțiilor optime la problemele cu care ne confruntăm.
În concluzie, noi avem nevoie de povești, întrucat ne este imperios necesar să le inventăm, să le căutăm, să le întampinăm. Nu trebuie să ne speriem de poveștile "urate", înfricoșătoare sau triste, căci și ele reprezintă lecții de viață, chiar dacă ne dau fiori. Avem nevoie de eroi, de lupta dintre bine și rău, de suspans și de iubire.
