joi, 4 septembrie 2014

Tăcere!

    Mi s-a dat dreptul să tac, să fiu de acord cu tot ceea ce fac ce alții fac. Dau din cap și sper să scap. Din capcană. Mimez emoții și mă prefac că respir că lumea să mă lase în pace. Odată...
     Urmez tradiții fără sens, păgâne împrumutate dintr-o biblie plină de paradoxuri.
     Împinsă brutal în spatele sălii, urmăresc falșii eroi ai generației noastre. Posesori de bani și neîngrădită libertate, nerușinare. Dar, vai, ce măști impecabile, angelice! Îmi prefac ură far' de sfârșit în indiferentă, aproape în amiciție, și aștept că acest spectacol de doi bani să se termine. Odată...
     Aruncată de colo colo de valurile vieții neîndurătoare, mi s-a luat mai tot ce aveam de preț. Am ajuns să trăiesc într-o lume în care în spatele celor mai buni prieteni, se ascund cu infinitezimală grijă cei mai mari inamici.
     Merg pe sârmă. Încerc să am grijă, nu vreau să mai cad. Am deja prea multe vânătăi și nu mai vreau să o iau iar de la capăt. Mă străduiesc să deslușesc măștile de adevăr. Pot? Nu pot?! Știu doar că, deocamdată, alături de mine a mai rămas un om. Îl țin strâns să nu plece și el, dar îmi este groază că o să îl scap printre degete. Ca nisipul. Ca apa.
   
   Poate că o să mă ridic odată de pe scaun, o să iau o gură de aer din esența mea... Atunci o să iau un cuțit și o să-i omor pe toți eroii falși, o să-i dau jos de pe tron. O să-i pun în temnițele uitării, ori ale batjocurii și poate doar atunci o să scap cu viață.

Un comentariu:

Don't forget to leave a comment!