Fiecare pentru el

    Toată lumea mă îndeamnă să nu mă uit înapoi, să nu renunț, "Trebuie să lupți!". Sunt obligată... Dacă nu mă zbat ca peștele pe uscat, în lumea asta care critică evenimente imaginare, cine o va face? Nimeni... Fiecare pentru el, nu-i așa?!
    Nu am voie să obosesc! Nu îmi este permis! Nu am nevoie în clipe în care să respir, să închid ochii, să îmi amintesc de ea, să o plâng... căci doamna cu coasa a răpit-o... mai devreme de la acest circ îngrozitor. Spectacol ambulant.
    Îmi vine să urlu, să sparg și să arunc! Dar nu... Trebuie să îmi păstrez imaginea de gheață intactă, să mă prefac că nimic din toate acestea nu s-a întâmplat vreodată. Acum ea a dispărut din istoria vieții, acum o vor uita.

    Vreau să iau o pauză... Sunt sleită de puteri. Oamenii, se pare, nu înțeleg faptul că toate "încurajările", "sfaturile", zâmbetele mai mult sau mai puțin false, ce ți le oferă doar din curtoazie, te obosesc. Eu sunt epuizată...
    "Nu ai voie, de ce nu înțelegi?! Haide odată, luptă!". Încerc să mă ridic, dar se pare că sufletul meu are febră. Este inexorabil, ei nu înțeleg?! Mă scufund fără voia lor în Apa Neputinței. Ard de furie și de durere, dar eu nu mai pot face nimic. 
    Cine să mai lupte pentru mine?!