luni, 23 decembrie 2013

Urlă lupii...


    Mă înec în lacrimi, căci am gust amar de pelin. Totul doare, iar eu sunt plină de dor...
    M-am săturat să renunț, să nu renunț. M-am săturat să nu uit nimic și să țin minte tot ce are legătură cu tine... Ah, uite, deja o zgarietura produsă de amintiri...
    Cu mintea ți-am trimis scrisori de adio, în gand ți-am cerut iertare... Dar pentru ce? Eu nu ți-am greșit cu nimic... Tot ce-am vrut să-ți spun odată într-o telegramă a încăput. Acum pare totul pare mai ușor... Dar... dar vreau să știu ce te apasă, ce gand îți tremură pe buzele crăpate de muțenie? De ce îmi fac oare griji? Nu eu te-am rănit, nu eu te-am omorat cu doar cateva vorbe...
    Cuvintele nu își schimbă forma. Răman întipărite undeva în minte, nu se uită, nu se iartă, ci se plang. Nimeni nu te va mai putea vindeca, deoarece spusele rănesc cel mai tare. Nimic nu se mai vindeca. Nu îți mai pasă de nimic...
    Cicatricile mă ustură, căci afară plouă cu amarele-mi lacrimi... Stropi erodează fierul și încurajează plumbul să apese cat mai tare... Greutate de nesuportat. Te rog! Te implor să mă ierți, căci mă înec în tăcere, strigand după tine...
Urlă lupii, auzi?

Este prea fig să ne luăm adio, dar prea cald ca tu să-mi poți vorbi...



4 comentarii:

  1. Imi place! Foarte frumos si cuvintele sunt asa de...adevarate si de...nu stiu cum,dar imi plac si parca imi intra in suflet!
    Sarbatori Fericite!

    RăspundețiȘtergere
  2. Esti cea mai buna persoana din lume si scrii extraordinar de frumos! Esti si vei si mereu mai buna decat am fost eu vreodata :3

    RăspundețiȘtergere

Don't forget to leave a comment!