<<Ura! Ura! Ura!>>, parcă zic toți elevii, studenții, formând un cor imens. Mă uit la ei cu nemărginită dragoste frățească, întrucât și eu am așteptat sezonul estival cu multă, multă nerăbdare.” surâd eu acum la cuvintele scrise în jurnalul unei puștoaice... Doar că acea persoană eram eu...
Ah! Iar m-au luat memoriile în hora lor furtunoasă... Îmi amintesc cu drag și nostalgie de verile parcă fermecate, pe care le petreceam la bunici, de vremea în care încă mai zburdam ca o căprioară prin curte. Această căprioară era una zâmbitoare și avea scântei de bucurie în ochi... Nu ca mine, în acest moment... „Of! Uf!” câte bătăi de cap le dădeam eu când făceam celebrele mele exerciții de echilibru: pe mașini, pe garduri, pe acoperiș.. Cel mai mult mă miră faptul că nu am fost înghițită de un lup și, apoi, salvată de un vânător, deoarece întotdeauna mă îmbrăcam cu haine de un roșu de rubin, fapt ce mi-a adus celebritate. Din această cauză am și avut o ceartă ”grozavă” cu un curcan îngâmfat...
Suspin... Îmi este dor de clipele în care preaiubita mea bunicuță, cu al ei glas de aur, preschimba orice după-amiază plictisitoare într-o zi plină de aventuri, refăcând cu succes atmosfera feerică din povestirile celor o mie și una de nopți ale Șeherezatei. Însă, când am mai crescut, am reușit să îmi mai potolesc setea de fantastic și de neprevăzut cu ajutorul veșnicilor reci prieteni de încredere: cărțile. Susțin acest lucru fără să am nici măcar o urmă de șovăire, deoarece acestea mă ajută și la amânarea mult cunoscutului amurg al vieții, întrucât cu fiecare carte citită cred că ne putem consolida experiența de viață.
Poate că eu ador atât de mult cărțile și pentru că bunica mea este gazda a unor sute de volume...
Dar parcă întrebarea era pe tema verii: Ce anume fac eu într-o zi din acest anotimp, nu?
Ce?! Lacrimi! Iar?!.. Mi-am adus aminte de vara în care ochii LUI de un verde de smarald uimitor de intens parcă m-au hipnotizat, m-au vrăjit, ba nu, m-au blestemat, făcându-mă să le păstrez locul suprem în inima mea, chiar și după ultima noapte de dragoste, prima noapte de război.
Lacrimile încă îmi șiroiesc pe fața bătută de vânt, soare și ani, brăzdată de riduri adânci ca niște șanțuri... Acum, poate în ultima vară a vieții mele, încă mă mai gândesc la 10 lucruri pe care le-am făcut și nu ar fi trebuit. 10 lucruri care aveau legătură cu EL. Poate că nu trebuia să...
Cu siguranță, trebuia să fac un lucru pe care l-am plănuit de-a fir de-a păr și pe care nu trebuie să-l tot amân: trebuia să îi spun că... îl iubesc.
”Stop!”
Întreg trupul meu îngheață pentru o clipă, căzând apoi rapid și rece la pământ. Se pare că doamna cu coasa a venit în sfârșit să mă ia, să mă ducă în locul unde este veșnic vară...
A venit toamna.
Frumos si trist spus...
RăspundețiȘtergereSUPEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEERB
RăspundețiȘtergere