Pare a fi prima zi de toamnă.
Totul a început a fi mai rece...
Dimineaţa, soarele nu mă mai mângâie cu aceeaşi căldură în gesturi, iar seara mă întâmpină cu îmbrăţişari răcoroase.
Acum sunt ocrotită de braţele de lemn ale unui gutui zgribulit. Îl cercetez şi observ că şi anul acesta are doar două fructe, şi, ca de obicei, câteva buchete de frunze crocante stau ici și colo alături de surorile lor verzi și încă pline de viață.
Privesc în sus, spre cer, și observ că soarele aproape a apus, iar luna face ultimele pregătiri pentru reînceperea domniei sale. Artificiile celeste sunt umplute cu combustibil. Sunt gata să ardă, să bucure privirea anunțând sosirea nopții.
Dar nu. Nu încă.
Împreună cu câteva felinare, doar o aură de lumină ce conturează magnific munții din jurul meu mai colorează slab lumea în nuanțe reci.
Soarele nu a murit...
Supraviețuiește...
În jurul meu zumzăie câteva viespii rătăcite, iar greierii și-au început deja concertul.
,,Cri, cri, cri,
Toamnă gri,
N-am crezut c-o să mai vii.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Don't forget to leave a comment!